Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM U Craiova se impune pe terenul Timișoarei după ce a reușit 12 puncte consecutive pe final

David Istrate

David Istrate
01.05.2019

Miercuri, 1 mai, a avut loc cea de-a treia partidă a seriei dintre SCM Timișoara și SCM U Craiova, singura în care scorul general era 1-1 după primele două jocuri. Duelul în sine a fost unul foarte spectaculos, echilibrat în prima parte și dominat de oaspeți în repriza secundă. SCM U Craiova a încheiat disputa cu un parțial de 14-2 și astfel s-a impus cu scorul de 90-78.

Primul cinci al Timișoarei în acest meci a fost format din Sherwood Brown, Milos Komatina, Dragoș Diculescu, Nikola Pesakovic și Vladan Vukosavljevic în timp ce Aleksandar Todorov a decis să înceapă acest joc cu Morris Curry, Porter Troupe, Goran Gajovic, Vladislav Koreniuk și Sebastian Ionescu.

Scorul a fost deschis de oaspeți în urma a două aruncări libere marcate de Vladislav Koreniuk. Goran Gajovic a dus scorul la 0-4 însă a urmat imediat layup-ul lui Sherwood Brown prin care diferența redevenea de două puncte. La celălalt panou, oltenii au înscris un coș de la distanță, dar apoi au permis șapte puncte consecutive și gazdele au preluat conducerea pentru prima oară. Cele două formații au continuat să joace la un ritm excelent și după cinci puncte ale lui Porter Troupe, Pesakovic și Brown au marcat pentru SCM Timișoara. Astfel, cu patru minute înainte de încheierea primului sfert scorul era egal, 14-14. Jason Boone și-a readus echipa în avantaj, însă Dragoș Diculescu a reușit patru puncte după o liberă și un coș din afara semicercului. A urmat un recital al aruncărilor de trei puncte și prima secvență s-a încheiat cu scorul de 23-22 pentru SCM Timișoara.

Actul secund a fost unul excelent din punct de vedere al ofensivei, iar cele două tabere au păstrat echilibrul arătat în primul sfert. Cei de la SCM U Craiova au început cu un run de 8-2 prin care și-au construit un avantaj de cinci puncte. Elevii lui Cristian Bota au răspuns imediat și Pesakovic, cu un coș de la distanță, și-a adus echipa la un singur punct în spatele adversarei. A urmat o serie de ratări ale ambelor tabere ce s-a întins pe o durată de aproape două minute. În cele din urmă, Troupe a spart gheața cu un fadeaway, însă Komatina a reușit un and-one prin care a restabilit egalitatea. În ultimele patru minute ale reprizei, cele două adversare au oferit un spectacol ofensiv excelent, marcând 26 de puncte. Morris Curry, americanul lui SCM U Craiova, a încheiat prima repriză cu un coș cu fault prin care și-a adus echipa în avantaj, scor 44-46.

După revenirea de la vestiare, cele două echipe au reușit fiecare câte două coșuri de trei puncte. Pentru gazde au punctat Pesakovic și Diculescu, în timp ce pentru oaspeți marcatorii au fost Curry și Troupe. Pesakovic a mai înscris încă o triplă și echipa sa a revenit la conducere, scor 55-54. A urmat un parțial de 7-1 al craiovenilor, după punctele reușite de Curry și Troupe și avantajul acestora a crescut la cinci puncte. În cele din urmă, același Pesakovic a înscris cel de-al treilea coș personal de trei puncte din penultimul act și și-a readus echipa la o distanță de două puncte. La celălalt panou, Gajovic a reușit un and-one și apoi Koreniuk a dus scorul la 66-59 pentru SCM U Craiova. Cu șapte secunde înainte de încheierea sfertului trei, Brandon Randolph a marcat un coș de la distanță și astfel, SCM Timișoara intra în ultima secvența cu un deficit de patru puncte.

Sfertul patru a început cu o serie de ratări și de-abia după două minute Koreniuk a înscris primele puncte ale perioadei. La celălalt panou, Stojadinovic a reușit un stop-șut însă Gajovic a replicat imediat cu un layup. A urmat un duel din afara semicercului între Diculescu și Gajovic și scorul devenea 67-73. Diculescu și Randolph au punctat din nou și au dus-o pe SCM Timișoara la egalitate cu SCM U Craiova, scor 76-76. Cu patru minute înainte de final, Porter Troupe a reușit două aruncări libere prin care oaspeții au revenit la conducere. Gazdele nu au înscris și Goran Gajovic a marcat încă un coș de trei puncte prin care scorul a devenit 76-81. Cristian Bota a fost nevoit să ceară time-out, însă după reluarea jocului, Troupe a reușit o triplă prin care avantajul oaspeților a crescut la opt puncte. Gazdele nu au mai reușit să revină și astfel SCM U Craiova s-a impus cu scorul final de 90-78.

Din lotul lui Aleksandar Todorov, trei jucători au înscris minim 20 de puncte: Porter Troupe (22 de puncte, 5 recuperări, 3 pase decisive), Morris Curry (22 de puncte, 6 pase decisive, 5 recuperări, o intercepție) și Goran Gajovic (20 de puncte, 11 recuperări, 5 pase decisive, o intercepție). De partea cealaltă, s-au remarcat Dragoș Diculescu (16 puncte, 3 pase decisive, 2 recuperări, o intercepție, un capac), Milos Komatina (16 puncte, 5 pase decisive, 4 recuperări, 2 intercepții) și Brandon Randolph (11 puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă).

Datorită acestui rezultat, SCM U Craiova preia conducerea în seria cu SCM Timișoara, scor 2-1, și mai are nevoie de o singură victorie pentru a se califica în semifinale. Următorul meci va avea loc vineri, 3 mai, de la ora 18:00 și va fi transmis în direct la Digisport.

*foto: Andreea Vlase/Total Baschet

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristi11 :

    Tm
    Doamne cat de slab e Baciu ala

    cu 4 ani în urmă (01.05.2019) Raspunde
  • SCM "U" Craiova vlad-ucv :

    Jos palaria
    Probabil cel mai bun meci din acest sezon.Troupe si Gajovic au fost ei,Curry a fost acel conducător de joc care și-a asumat aruncările,pivotii au luptat și Todorov i-a condus spre un joc f.bun.FELICITARI !

    cu 4 ani în urmă (01.05.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!