Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SURSE. Marko Pavlovic se alătură lui Phoenix Galați

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
17.02.2017

Phoenix Galați a operat un transfer imediat după eliminarea de la Final Eight-ul Cupei României. Conform surselor noastre, formația de la malurile Dunării l-a acontat pe Marko Pavlovic, jucător care a evoluat în prima parte a sezonului la BCM Olimpic Baia Mare.

Marko Pavlovic are 30 de ani, măsoară 2.10 metri și evoluează pe poziția 5. Această mutare vine după ce în meciul din Cupa României cu BC Mureș, Tony Gugino s-a accidentat la primul angajament. Nu știm cât de grava este accidentarea suferită de pivotul american la gleznă, însă formația lui Florin Nini se pare că nu-și dorește să rămână descoperită sub panou.

În acest sezon, Marko Pavlovic a jucat 15 partide pentru BCM Olimpic Baia Mare și a avut medii statistice de 12.1 puncte, 5.9 recuperări și 1.2 pase decisive în 29 de minute jucate în medie pe meci.

Marko Pavlovic a mai activat în campionatul românesc pe parcursul sezonului 2009/2010. El a îmbrăcat atunci echipamentul lui BCM U Pitești. În 16 meciuri a acumulat cifre de 7.0 puncte și 4.3 recuperări în 18.3 minute jucate pe meci.

Phoenix Galați încheie parcursul din prima parte a sezonului regulat cu un meci pe terenul lui CSM CSU Oradea, sâmbătă, 25 februarie.

foto: Ionuț Buharu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!