Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Seria de play-off dintre CSM Târgoviște și FCC ICIM Arad se mută pe terenul dâmbovițencelor

Andreea Vlase

Andreea Vlase
11.04.2019

CSM Târgoviște și FCC ICIM Arad se întâlnesc vineri, de la ora 18:00, în meciul trei al seriei din primul tur de play-off din Liga Națională de Baschet Feminin. Formația arădeană mai are nevoie de o victorie pentru a reveni în „careul de ași” al campionatului după patru ani. Dâmbovițencele nu își permit pași greșiți acasă dacă vor să forțeze meciul decisiv.

FCC ICIM Arad conduce cu 2-0 în duelul cu CSM Târgoviște pentru calificarea în semifinalele campionatului. Galben-albastrele au câștigat ambele partide pe care le-au găzduit săptămâna trecută. Jocul care a deschis seria a fost mai echilibrat, încheiat cu victoria gazdelor, scor 65-61. Dâmbovițencele au condus la zece lungimi în debutul reprizei secunde și se aflau în față și la jumătatea sfertului patru, cu cinci lungimi. Arădencele au revenit pe final după ce au pus probleme cu apărarea în zonă și Marta Fodor a înscris puncte importante pentru gazde în ultimele zece minute.

Porsche Poole a fost coșghetera acelui meci cu 19 puncte pentru învinse, iar Laura Vaida termina în double-double cu 11 puncte și 13 recuperări. În double-doulbe încheia și Destiny Williams, cu 16 puncte și 12 recuperări pentru gazde, urmată de Brankica Hadzovic cu 14 puncte (7 recuperări, 6 assist-uri) și Marta Fodor (11 puncte). Antrenorul oaspetelor, Cătălin Tănase, spunea atunci că echipei sale i-ar fi trebuit încă o jucătoare de interior, iar tehnicianul gazdelor, Bogdan Bulj, vorbea despre presiunea primului meci de pe propriul teren.

Diferența a fost mai mare în favoarea arădencelor în meciul doi, încheiat cu 56-37. Atunci prima repriză a fost asemănătoare cu primul meci, cu oaspetele fiind la conducere la pauza mare cu trei puncte. Mutarea decisivă a fost la jumătatea sfertului trei, când Bogdan Bulj a forțat cu două jucătoare puternice sub panou, Destiny Williams și Chelsey Lee, iar apărarea în zonă dădea din nou roade. Dâmbovițencele nu reușeau să depășească pressing-ul avansat al gazdelor în unele momente, iar în repriza a doua au marcat doar 7 puncte. Brankica Hadzovic a fost coșghetera acestui meci cu 19 puncte, plus 8 recuperări, iar Destiny Williams a fost în double-double cu 18 puncte și 19 recuperări. De la oasepte veteranele Ancuța Stoenescu și Larisa Toma au încheiat în double-digits, cu 11 puncte, respectiv 10 puncte (9 recuperări).

Arădencele au ajuns astfel la 3 victorii consecutive în fața dâmbovițencelor, socotind și meciul din returul Grupei Roșii. Elevele lui Bogdan Bulj au 7 victorii în ultimele 8 meciuri din campionat, pierzând doar pe terenul campioanei. CSM Târgoviște se află la polul opus, cu 8 înfrângeri la rând în LNBF, după un început foarte bun în Grupa Roșie. Ultima victorie obținută de formația lui Cătălin Tănase în campionat a fost cea de la finalul lunii ianuarie, acasă cu Universitatea Cluj.

Echipa arădeană ajungea ultima dată în semifinalele campionatului în 2015, când ceda cu 0-2 în fața rivalelor din Târgoviște care aveau să câștige titlul. În următoarele trei ediții ale LNBF, după apariția problemelor financiare, galben-albastrele au pierdut în primul tur de play-off. Dâmbovițencele s-au calificat în penultimul act și în 2016 și 2017, când au pierdut în semifinale și au jucat pentru bronz. Reamintim că CSM Târgoviște n-a participat în ultima ediție a LNBF, când a ales să evolueze în eșalonul secund.

Meciul trei al seriei de play-off dintre CSM Târgoviște și FCC ICIM Arad se dispută vineri, de la ora 18:00, la Sala Sporturilor Târgoviște. Se joacă după sistemul 3 din 5 partide, astfel că o victorie arădeană încheie lupta pentru un loc în semifinale. Dacă dâmbovițencele se impun în meciul de vineri, atunci vor găzdui și jocul 4 al seriei, sâmbătă, tot de la ora 18:00. În cazul în care va fi nevoie de meci decisiv, acesta va fi găzduit de arădence în 16 aprilie.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!