Stiri Cupa României Feminin

Stefka Miteva şi Morgan Stroman repetă performanţa din turul de la Braşov

Dan Oancia

Dan Oancia
25.09.2014

Ca și în prima partidă oficială din noul sezon atunci când, chiar dacă Alexandria pierdea pe terenul Olimpiei Brașov, reușeau ambele câte un „double-double”, Stefka Miteva și Morgan Stroman nu s-au dezmințit nici în retur, obținând aceeași performanță. Cel mai probabil, fără aportul acestor două jucătoare, calificarea s-ar fi jucat într-un alt mod.

Bulgăroaica Miteva a contribuit la succesul echipei sale cu 15 puncte, 11 recuperări și o pasă decisivă. Aceasta a avut un procentaj de 68% (5/8) la aruncările din interiorul semicercului, neîncercând vreodată să puncteze de la distanță. La linia de libere, din 9 încercări, a punctat de 5 ori, terminând cu un procentaj de 56%. Cele trei recuperări ofensive și 8 defensive i-au asigurat totalul de 11, făcând astfel al doilea ei „double-double” în două meciuri.

Originară din america, Morgan Stroman a contabilizat la finalul returului cu Olimpia Brașov 16 puncte, 12 recuperări și o pasă decisivă. Baschetbalista din Statele Unite ale Americii a evoluat aproape pe întreg parcursul partidei, 39 de minute, și a avut o eficiență de 50% (8/16) de la două puncte, fiind singura zonă de pe parchet de unde a punctat.

La fel ca și colega sa din Bulgaria, este la al doilea „double-double” în tot atâtea partida disputate.

*Foto: hurricanesports.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii