TF U14F. LT Lucian Blaga Reghin și CSU Brașov au obținut a 3-a victorie


CSS Craiova a reușit primul succes, în a 4-a zi

LT Lucian Blaga Reghin și CSU Brașov au ajuns la un bilanț de 3 victorii și o înfrângere la turneul final U14 feminin. Cele două echipe conduc cu un punct în fața celor de pe locurile 3 și 4, CSS Bega Timișoara și CS Olimpia București, care au pierdut în penultima zi.

Etapa a 4-a de la turneul găzduit de sala Sporturilor D.P. Colibași din Brașov a început cu meciul încheiat la cea mai mică diferență. CS Olimpia București a pierdut duelul cu LT Lucian Blaga Reghin, scor 55-57 (7-20, 19-14, 10-10, 19-13). Formația din Reghin a condus și cu un avans de 13 puncte, dar bucureștencele au revenit și au egalat de trei ori în final, ultima dată la 55. Ercean a marcat de la linia de fault punctele victoriei, după două vizite în care a transformat o liberă. Ariana Ercean a fost coșghetera partidei cu 24 de puncte, iar Mădălina Suciu a înscris 10 puncte pentru învingătoare. Lucia Pop, de la LT Lucian Blaga s-a remarcat cu 16 recuperări. Trei jucătoare de la Olimpia au încheiat în double-digits: Alexia Dobă (17 puncte), Ana Adăscăliței (12) și Giulia Monor (12).

A urmat partida dintre CSS Bega Timișoara și CSS Craiova, încheiată cu 45-51 (11-17, 5-10, 13-15, 16-9). Au fost 7 schimbări de lider în primele minute, dar oltencele s-au distanțat la 13 puncte și au obținut prima victorie la turneul final. Sorina Oinaru, de la învingătoare, a fost coșghetera partidei cu 22 de puncte, iar Ana Pop a fost în double-double cu 12 puncte și 10 recuperări. Ana Ivan s-a remarcat de la bănățence, fiind în double-double cu 19 puncte și 17 recuperări. CSS Craiova a profitat de cele 29 de mingi pierdute de CSS Bega, marcând 18 puncte.

Jocul dintre CSU Brașov și CSS Nagy Mozes Târgu Secuiesc a încheiat penultima zi a turneului final. Brașovencele s-au impus cu 73-59 (16-16, 21-18, 23-10, 13-15). A fost echilibru în prima repriză, cu un total de 8 schimbări de lider și 8 egalități, dar meciul s-a „rupt” din minutul 25. Gazdele au condus cu un avans maxim de 17 puncte. Ioana David, de la CSU, a fost cea mai bună marcatoare a partidei cu 24 de puncte, iar Alexia Frîncu a fost în double-double cu 19 puncte și 13 recuperări. Patru jucătoare de la Nagy Mozes au fost în double-digists: Fruszina Bandi (16 puncte), Kriszta Kozman (14), Kriszta Tuchilus (11) și Blanka Bandi (10).

Clasament:

1

LT Lucian Blaga Reghin

+12

3/1

7 puncte

2

CSU Brașov

+31

3/1

7 puncte

3

CSS Bega Timișoara

-1

2/2

6 puncte

4

CS Olimpia București

+41

2/2

6 puncte

5

CSS Nagy Mozes Târgu Secuiesc

-36

1/3

5 puncte

6

CSS Craiova

-47

1/3

5 puncte

Duminică se încheie competiția rezervată junioarelor sub 14 ani. Sunt programate partidele:

Ora 10:00 CSS Craiova – CSS Nagy Mozes Târgu Secuiesc

12:00 LT Lucian Blaga Reghin – CSS Bega Timișoara

14:00 CS Olimpia București – CSU Brașov

*foto: SportPictures flickr



Andreea Vlase / 02 June 2018 / 22:24

Secţiune prezentată de:


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
TF U20M: Phoenix Galați și Agronomia râmăn neînvinse după a doua zi a turneului
Cele două echipe își dispută astăzi meciul direct, cu trofeul pe masă 
U18 masculin: U-BT Cluj, CS Agronomia 1, LPS Bihorul CSM Oradea și BC Slam București s-au calificat în semifinale
Medaliatele se vor decide în luna mai, la Turneul Final 1B 
U18 feminin: CSS CSM Târgoviște, CSS CSM Alexandria, LAPI Dej și CSS Sibiu s-au calificat în semifinale
Medaliatele se decid la Turneul Final 1B, din luna mai 
80 de puncte marcate de un jucător într-un meci din CN U13 masculin
Alexandru Pîrjolescu a reușit această performanță în doar 30 de minute petrecute pe parchet 
CSS CSM Târgoviște a câștigat titlul în CN U20 feminin cu un parcurs perfect, la fel ca anul trecut
LT Nagy Mozes Târgu Secuiesc și ACS Napoca Baschet Cluj au completat podiumul 
Federația Română de Baschet a anunțat orașele unde vor avea loc turneele finale U18
Competiția masculină se va desfășura la București și cea feminină la Târgoviște 
Performanță excepțională pentru echipa de U14 a lui U-BT Cluj-Napoca la finalul săptămânii trecute
Formația de juniori a câștigat medalia de bronz la European Youth Basketball League (Video) 
România va găzdui Campionatul Mondial Women U17 din 2020
Țara noastră va găzdui competiția la Cluj-Napoca 
Dan Fleșeriu va conduce naționala masculină U20 în vara lui 2019
Branko Cuic, Hristu Șapera, Mădălin Piperea, Nedeljko Lazic și Cătălin Tănase completează corpul antrenorilor pentru echipele juvenile 
Marian Schmidt, testat de Joventut Badalona
Timișoreanul în vârstă de 14 ani, ce măsoară 2.04m, a intrat în atenția titratului club catalan 
0 
seniori, nu juniori 
click pt. Articol 02 April 2019 13:56
studentU am urmarit
0 
clipul asta de pe FB-ul U-BT
pai ba baiatule ce plictisiti par unii dintre copii astia. Antrenorul incerca sa le transmita niste mesaje si unul la un moment dat chiar casca.
oare asa faci si juniorii sarbi la varsta de 14 ani?
Ah, sau poate de aia ei la 18 ani deja sunt pregatiti sa faca performanta la nivel de juniori si ai nostri inca invata procedee tehnice de baza si arata de parca zici ca nu le-a dat nimeni sa manance, in sensul ca n-au masa pe ei, n-au forta, n-au conformatie de baschetbalisti.
In fine, multa bafta tuturor care incearca: cluburi, antrenori, parinti si chiar copii - cei mai motivati dintre ei.  
click pt. Articol 02 April 2019 13:00
0 
mi-au scapat mie aceste stiri ;) 
click pt. Articol 09 December 2018 13:49
ydesh_apu Participanti
0 
Eu apreciez ca au fost suficienti pentru prima editie. As aprecia 500 avand in vedere ca toti erau grupati la o singura tribuna si 3 sectoare erau pline pana la nivelul 2. Nu am vazut o participare atat de numeroasa in Cluj la o intrecere scolara. Este cel mai bun mod de a face publicitate acestui sport. As dori ca asa ceva se se intample si la echipele de liceu. Mediatizat corespunzator, ar putea deveni o traditie a orasului. Felicitari de data asta si organizatorilor ca merita, pentru idee si punerea ei cu succss in practica. 
click pt. Articol 09 December 2018 01:27
Eduard Popa Am promovat
0 
Am promovat evenimentul inca din momentul in care ni s-a adus la cunostinta prima oara ca se va desfasura in Romania.

http://www.totalbaschet.ro/articol/NBA-Junior-ajunge-%C3%AEn-Rom%C3%A2nia-Primul-camp-va-avea-loc-la-Cluj-Napoca~57385

Apoi, am scris si dupa tragerea la sorti, de acum doua luni de zile.

http://www.totalbaschet.ro/articol/Reportaj-Prima-lig%C4%83-NBA-Junior-din-Rom%C3%A2nia-a-luat-startul-luni-la-Cluj-Napoca~63296

Asta cu toate ca noi nu am fost parteneri media la acest eveniment, dar ne chinuim sa sustinem baschetul romanesc cum putem, chiar daca nu primim prea mult sprijin. :) 
click pt. Articol 08 December 2018 23:51
studentU imi pare rau
0 
ca am aflat doar dupa de acest eveniment. Rolul media de profil ar fi sa promoveze cat mai mult astfel de evenimente. Jocuri de lumini cu sala goala sau cu cativa parinti (din ce se vede din poze). Felicitari organizatorilor si sa speram ca participantii si familiile lor au inteles corect semnificatia unui astfel de eveniment, o sarbatoare, un omagiu adus baschetului, nu un motiv de impaunare pt parintii copiilor care sunt abia initiati in acest sport. 
click pt. Articol 08 December 2018 23:07
TotalBaschet totalbaschet
0 
Pe mine 
click pt. Articol 20 November 2018 20:28
0 
Serios? Si mai exact pe care dintre voi îl cheamă totalbaschet? 
click pt. Articol 20 November 2018 20:06
Eduard Popa corectat
0 
Calculam in minte cat inseamna 18 ani, in ce an ar insemna sa fie nascuti baietii, si mi-a iesit in scris "2018".

Cat despre "efectul Isaila", macar noi ne semnam cu numele noastre, dle "zapacitu79". :))))))

Sanatate si multumesc pt atentionare!  
click pt. Articol 20 November 2018 19:24
zapacitu79 Efectul isaila lovește din nou :)))
0 
Deci zi așa! Născuți după 01.01.2018. Joaca in premergător sau? Robby cere sa nu-ți mai folosească pozele la articole ca-ti strica imaginea... 
click pt. Articol 20 November 2018 17:53