Stiri Juniori U17 Masculin

TF U16M. Învingătoarele din prima zi s-au impus și în etapa a doua

Andreea Vlase

Andreea Vlase
22.05.2018

U-BT 1 Cluj-Napoca, CS Agronomia București și CSM Steaua 1 București au obținut al doilea succes la turneul final U16 masculin, din capitală. Clujenii au reușit, din nou, scorul zilei, iar duelul bucureștean a fost cel mai echilibrat, cu schimbări la conducere.

Ziua a doua a turneului final din CN U16 masculin a fost deschisă de confruntarea dintre U-BT 1 Cluj-Napoca și LPS Bihorul 1 Oradea. Clujenii s-au impus cu 97-40 (23-8, 23-9, 24-12, 27-11). Modibo Diaby a fost cel mai eficient jucător de pe teren, fiind în double-double pentru U-BT 1, cu 20 de puncte și 15 recuperări. Alți patru jucători de la alb-negri au fost în double-digits: Luca Domocoș (17 puncte), Tudor Todea (12), Toma Lungoci (11) și Dragoș Axinte (10 puncte). De la bihoreni s-a remarcat Enzo Vescan, în double-double, cu 18 puncte și 10 recuperări.

Al doilea duel al zilei a fost cel dintre CS Agronomia București și CSS Sighetu Marmației. Scorul final a fost 65-53 (20-11, 18-19, 13-11, 14-12), cu cel mai mare ercart, de 17 puncte pentru bucureșteni, care au fost în față  tot meciul. George Cotoară și Andrei Stan au condus Agronomia, cu 17 puncte și 8 recuperări, respectiv 13 puncte și 9 recuperări. Henrique Simionca, de la maramureșeni, a fost coșgheterul partidei cu 18 puncte. Pentru CSS s-au mai remarcat Ciprian Albu (13 puncte, 8 recuperări) și Cosmin Pop (12 puncte).

Concitadinele CSM Steaua 1 și CSU Știința au încheiat etapa a 2-a. Steliștii s-au impus cu 80-74 (16-17, 26-26, 13-16, 25-15) după un meci în care cele două echipe au fost pe rând la conducere și cea mai mare diferență a fost de 9 puncte. Karim Chakter, de la campioana en-titre, a fost coșgheterul meciului cu 22 de puncte. Pentru CSM Steaua au mai trecut de cota zece: Sebastian Simon (20 de puncte, 8 recuperări), Matei Stavarache (12 puncte) și Armin Macarie (11). Doi jucători de la Știința au încheiat în double-double: Ștefan Grasu (19 puncte, 18 recuperări) și David Oprea (12 puncte, 11 recuperări). Au mai fost în double-digits Toma Alistari (15 puncte) și Radu Ivănescu (14 puncte).  

Primele trei clasate, U-BT 1 Cluj-Napoca, CSM Steaua 1 București și CS Agronomia București au câte 4 puncte și sunt despărțite de coșaveraj. Clujenii au +131, steliștii +24, iar Agronomia, +23. Celelalte trei echipe au câte 2 puncte. CSU Știința are -17, LPS Bihorul 1 are -75, iar CSS Sighetu Marmației, -86.

Miercuri vor rămâne cel mult două echipe cu bilanț perfect, pentru că va fi un nou duel bucureștean, între Steaua și Agronomia. Meciurile sunt transmise în direct pe pagina de facebook a clubului organizator. Programul etapei a 3-a:

Ora 12:00 LPS Bihorul 1 Oradea – CSS Sighetu Marmației

14:00 CSU Știința București – U-BT 1 Cluj-Napoca

16:00 CSM Steaua 1 București – CS Agronomia București

*foto: captură facebook CSM Steaua Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!