Stiri Juniori U17 Masculin

TF U18 F: Succese categorice pentru Napoca Baschet Cluj și CSS CSM Târgoviște în prima zi

Andreea Vlase

Andreea Vlase
02.05.2018

Turneul final al Campionatului Național rezervat fetelor sub 18 ani a debutat astăzi, la Târgoviște. Prima partidă a fost și cea mai strânsă, câștigată de LAPI Dej. Au urmat două meciuri dezechilibrate, cu diferențe de 50 și 32 de puncte.

În drumul spre turneul final, CSS CSM Târgoviște a fost singura echipă cu un parcurs perfect atât în faza de calificare, cât și în faza semifinală. Dâmbovițencele au avut 10 victorii din 10 în prima grupă, iar în faza semifinală a încheiat cu 40 de puncte, după 20 de victorii. Din aceeași grupă s-au calificat la turneul final LAPI Dej și CSU Brașov.

În cealaltă grupă semifinală, ordinea a fost: ACS Napoca Baschet Cluj, CS Olimpia București și CSS Sfântu Gheorghe. Pentru ultimul loc care a dus la turneul final a fost o dispută între CSS Sfântu Gheorghe și CSS Sibiu, care au fost la egalitate cu 30 de puncte (10 victorii/10 înfrângeri). Covăsnencele au profitat de o victorie la masa verde, 20-0 la Cluj, după ce pe teren au fost învinse clar. Acest rezultat a fost consemnat pentru că gazdele au folosit o jucătoare fără drept de joc. Sibienii au contestat ce s-a întâmplat în acel meci, cu folosirea de către gazde pentru puține momente a unei jucătoare fără drept de joc. Până la urmă CSS Sfântu Gheorghe a obținut ultimul loc pentru turneul final al Grupei Valorice A (GVA), iar sibiencele vor evolua la turneul final al GVB.

Turneul final al GVA se dispută în perioada 2-6 mai, la Târgoviște. Cele 6 echipe joacă în sistem round-robin, fiecare cu fiecare. La capătul celor cinci zile de competiție se vor stabili medaliatele, în funcție ce clasamentul grupei de 6. Între 4 și 6 mai se joacă și turneul final al Grupei Valorice B, la Alba Iulia.

Meciul dintre LAPI Dej și CS Olimpia București a deschis turneul GVA astăzi, de la ora 14. LAPI Dej s-a impus cu 65-58, pe sferturi: 19-16, 12-8, 12-17, 22-17. Corina Chiriac, de la învingătoare, a fost coșghetera partidei cu 21 de puncte. Sonia Cazacu s-a remarcat de la formația din capitală, fiind în double-double cu 17 puncte și 10 recuperări.

Al doilea meci al zilei s-a încheiat la o diferență de 50 de puncte. CSU Brașov a pierdut cu ACS Napoca Baschet Cluj, scor 38-88: 7-20, 13-25, 8-23, 10-20. Ambele echipe au avut în componență jucătoare care au debutat deja în Liga Națională. Anamaria Pop a înscris 26 din punctele brașovene. Irina Părău, titulară în multe meciuri și la Universitatea Cluj-Napoca în primul eșalon, a fost cea mai bună marcatoare de la Napoca, cu 24 de puncte. Nicolette Orban a reușit un double-dobule, cu 10 puncte și 13 recuperări.

Prima zi s-a încheiat cu meciul dintre CSS Sfântu Gheorghe și CSS CSM Târgoviște, scor 42-74 (12-24, 6-19, 14-15, 10-16). Formația care găzduiește turneul final are în componență 11 jucătoare care au câștigat titlul la categoria U20 și mare parte evoluează și în Liga 1 pentru fosta campioană. Edit Janko, de la covăsnence, a fost cea mai bună marcatoare a partidei cu 15 puncte. Nicoleta Ghiță a înscris cel mai mult de la dâmbovițence, 12 puncte.

În clasament, după prima zi, conduc ACS Napoca Baschet Cluj, CSS CSM Târgoviște și LAPI Dej, cu câte 2 puncte, departajate de coșaveraj. Pe locurile 4-6 sunt CS Olimpia București, CSS Sfântu Gheorghe și CSU Brașov, cu câte un punct.

Programul următoarelor patru zile:

Joi 3 mai:

CS Olimpia București - CSS Sfântu Gheorghe, ora 14:00

ACS Napoca Baschet Cluj - LAPI Dej, ora 16:00

CSS CSM Târgoviște - CSU Brașov, ora 18:00

Vineri 4 mai:

CSS Sfântu Gheorghe - ACS Napoca Baschet Cluj, ora 14:00

LAPI Dej - CSU Brașov, ora 16:00

CS Olimpia București - CSS CSM Târgoviște, ora 18:00

Sâmbătă 5 mai:

CSU Brașov - CSS Sfântu Gheorghe, ora 14:00

ACS Napoca Baschet Cluj - CS Olimpia București, ora 16:00

CSS CSM Târgoviște - LAPI Dej, ora 18:00

Duminică 6 mai:

CSS Sfântu Gheorghe - LAPI Dej, ora 9:00

CS Olimpia București - CSU Brașov, ora 11:00

ACS Napoca Baschet Cluj - CSS CSM Târgoviște, 13:00

Partidele de la turneul găzduit de sala Sporturilor din Târgoviște sunt transmise live aici.

*foto: CSM Targoviste facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!