Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tabloul complet al semifinalelor Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Eduard Popa

Eduard Popa
25.04.2017

 

CSU Sibiu a reuşit să câştige meciul cinci al seriei cu BC Mureş Târgu Mureş, scor 82-68, şi s-a calificat după opt ani într-o semifinală a Ligii Naţionale de Baschet Masculin.

În această fază sibienii vor juca împotriva celor de la Steaua CSM Eximbank Bucureşti, care au trecut de BCM U Piteşti cu 3-0.

Cele două echipe s-au întâlnit de patru ori în sezonul regulat. Steliştii s-au impus în trei meciuri: 77-68, 76-75, 71-57, dar sibienii s-au impus în ultimul duel direct, scor 76-55.

Primele două meciuri vor avea loc în Sala Transilvania din Sibiu, întrucât cei de la CSU beneficiază de avantajul terenului propriu.

În cealaltă semifinală se vor duela U BT Cluj-Napoca şi CSM CSU Oradea. Cele două echipe au trecut la pas de adversarele din playoff: CSM U Craiova, respectiv BC SCM Timişoara, cu scorul general de 3-0.

Duelul va reprezenta o reeditare a semifinalei de anul trecut în care orădenii s-au impus cu scorul de 3-1. Atunci CSM CSU a câştigat primele două meciuri de pe teren propriu cu 72-71, 67-61, în meciul trei U BT a reuşit să câştige cu 79-70, pentru ca Oradea să se califice după o victorie spectaculoasă în deplasare, scor 76-56.

În acest sezon avantajul terenului propriu îl va avea însă U BT Cluj-Napoca, după ce a reuşit un sezon regulat fantastic, cu 24 de victorii şi 4 înfrângeri. De partea cealaltă, CSM CSU Oradea a terminat abia pe locul 4, cu 15 victorii şi 13 înfrângeri. De altfel, în acest sezon U BT Cluj a câştigat toate duelurile cu Oradea cu 86-72, 75,55 84-79, 89-75.

Primele două meciuri din faza semifinalelor vor avea loc pe 1 şi 3 mai pe terenul echipei mai bine clasate în sezonul regulat, urmând ca seria să se mute pe 8 şi 10 mai pe terenul adversarei. În caz de va fi nevoie, meciul decisiv se va juca pe 13 mai. Semifinalele LNBM se dispută pe sistemul "cel mai bun din 5 partide".

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

6 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe bj :

    nagyszebenul
    cea mai slaba si murdara echipa calificata vreodata in semifinale

    cu 6 ani în urmă (25.04.2017)
    • outsider:

      @bj
      E greu cand se termina sezonul, capul sus ca sezoane mai sunt. Da, iti dau dreptate, CSU din acest sezon este construita defensiv, pentru jocuri de genul acesta. Nu place ochiului deloc. Mie imi plac echipele de genul acesta, e doar o chestiune de gust si perceptie a baschetului.

      cu 6 ani în urmă (25.04.2017)
    • BC CSU Sibiu JCN:

      :)
      Iti dai seama cat de slabi sunteti voi daca v-a batut cea mai slaba echipa ?

      cu 6 ani în urmă (26.04.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe bj:

      gresit
      nu ne-ati batut voi ci arbitrii

      cu 6 ani în urmă (26.04.2017)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu tarb :

    Hai CSU!
    Te referi la Mures? Ca noi astia de prin Marginimea Sibiului nu prea stim limbi straine, suntem mai batuti in cap!

    cu 6 ani în urmă (25.04.2017) Raspunde
  • BC CSU Sibiu raz :

    @bj
    Nu stiu la care din cele 4 echipe te referi (Oradea, U , Steaua sau CSU), dar mie imi plac echipele calificate. Mai mult, imperecherea lor e si mai interesanta Oradea vs U , Steaua vs CSU
    S-au calificat primele 4 din clasamentul sezonului regulat.

    cu 6 ani în urmă (27.04.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!