Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Terrell Vinson: „A fost o bună oportunitate pentru mine, antrenorul l-a contactat pe impresarul meu, care mi-a trimis oferta, și am acceptat-o"

Dan Oancia

Dan Oancia
05.02.2015

BC Timba Timișoara va întâlni sâmbătă pe teren propriu replica celor de la CSU Asesoft Ploiești. Noul transfer, Terrell Vinson, adus în locul ucraineanului Glazyrin, a evoluat pentru prima dată în maioul Timbei în etapa trecută, în jocul de la Cluj-Napoca, contra Universitățiii.

A fost o bună oportunitate pentru mine, antrenorul l-a contactat pe impresarul meu, care mi-a trimis oferta, și am acceptat-o. Îmi place mâncarea de aici. Orașul este drăgut. Momentan încă mă acomodez, sper să reușesc până la finalul acestei săptămâni. Nu am de ce să mă plâng până acum. Antrenorul se pricepe la baschet, secundul la fel, colegii sunt de treabă, mă simt bine”, a spus americanul Terrell Vinson, potrivit oradestiri.ro.

Stiam despre campionatul românesc că e foarte puternic. Sunt câteva echipe care participă în EuroCup. Știu și câțiva băieți din State care au jucat aici, Dee Brown, Marcus Hatten, Jarvis Hayes. Am crescut văzându-i pe ei jucând. Nu am văzut destule meciuri din campionatul românesc ca să pot spune că e mai bun decât liga a doua din Spania. E posibil să fie, deoarece sunt echipe care participă în cupele europene”, a completat Terrell Vinson.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!