Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tony Easley: „Facem pași în direcția cea bună”

Ana-Maria Tutunaru

Ana-Maria Tutunaru
01.02.2019

U-BT Cluj Napoca se deplasează pe terenul celor de la SCM Timișoara. Partida se joacă duminică, 3 februarie începând cu ora 20 în sala "Constantin Jude".

Prezent la conferința premergătoare etapei a treia din Grupa Roșie, Tony Easley a declarat că „va fi un meci greu. Timișorenii nu au așteptări și au un joc foarte liber. Pentru noi, foarte important este să jucăm cu multă energie, să dezvoltăm jocul și să fim concentrați. De obicei când avem toate aceste 3 elemente, meciul se termină în favoarea noastră. Trebuie ne ajutăm unul pe celălalt, pentru că atunci când avem încredere în apărare ne merge bine. Facem pași în direcția cea bună, pentru ca la sfârșitul sezonului să fim în cea mai bună formă. Cred că am început să avem încredere unii în alții și acest lucru se poate vedea în teren.

„Vukosavljevic este un jucător bun și trebuie să mă concentrez pe atuurile lui. Este unul dintre acei jucători pe care nu-l poate apăra un singur om, ai nevoie de toată echipa pentru asta. Trebuie să ne concentrăm pe el, fie că voi fi eu cel care îl va apăra sau oricine altcineva, trebuie să ne ajutăm reciproc. Va fi o provocare cu siguranță”, a adăugat Easley în ceea ce-l privește pe adversarul său direct din tabăra timișorenilor.

În această ediție a LNBM, Tony Easley a adunat medii de 8.8 puncte, 4.5 recuperări și 1.2 pase decisive, toate pentru un indice al eficienței de +10.6 pe meci.

 

*foto: Manases Sandor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!