Trei jucători de la SCM U Craiova în double double


SCM U Craiova nu a avut nicio problemă în a învinge cu 91 – 61 pe Rapid București, în primul meci al zilei din cadrul Turneului semifinal al Ligii a II-a masculin, organizat chiar de clubul din Bănie.

Cătălin Petrișor, Marius Ciotlăuș și Mihai Gavrilă au contribuit cu câte un double double la victoria Craiovei.

Conducătorul de joc de 21 ani a marcat 11 puncte și a pasat decisiv de tot atâtea ori. El a înscris 3/5 de la mare distanță, dar doar 1/8 din interiorul semicercului de 6.75m

Ciotlăuș (foto) a reușit 13 puncte și 15 recuperări. El a reuşit 4 dintre cele 11 aruncări de 2 puncte încercate, una dintre cele două de la mare distanță și ambele libere d ecare a beneficiat. Cinci dintre recuperările sale au fost ofensive.

Mihai Gavrilă a fost principalul realizator al echipei sale. El a înscris 20 puncte, având un procentaj de 76.9% (10/13) la aruncările de două puncte. La acestea el a adăugat 14 recuperări, cinci dintre ele după ratările propriei echipe.

Craiova va întâlni sâmbătă pe CSU Atlassib Sibiu.

Foto: Răzvan Păsărică (rpressport.ro)



Citește ultimele știri despre
Vizualizează pagina personală a jucătorului Marius Ciotlăuș
Vizualizează pagina personală a jucătorului Cătălin Petrișor
Vizualizează pagina personală a jucătorului Mihai Gavrilă

Costin Marinescu / 15 March 2013 / 18:03



Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
TF U20M: Phoenix Galați a câștigat competiția, după o finală disputată contra Agronomiei
CS Universitatea Cluj a obținut ultima treaptă a podiumului, în dauna lui CSU Brașov 
TF U20M: Phoenix Galați și Agronomia București s-au impus în prima zi a competiției
Cele două echipe au trecut clar de CSU Brașov și CS U Cluj 
INTERVIU Sabin Cîrstoveanu: „Sper să joc cât mai mult la cel mai înalt nivel”
Baschetbalistul de 19 ani a fost numit MVP-ul Turneului Final U20 
U20M premii individuale. MVP: Sabin Cîrstoveanu (CS Agronomia)
Trei jucători de la Știința, în cel mai bun cinci al turneului final 
U20 M. Agronomia câștigă după un meci excelent în finala cu Știința
CN Aurel Vlaicu a ocupat ultima treaptă a podiumului 
U20 M. Știința și Agronomia se întâlnesc cu trofeul pe masă în ultima zi a turneului
Cele două echipe au trecut clar de Vlaicu și Voluntari în a doua zi a întrecerii 
U20 M. Victorie dramatică pentru Agronomia în fața celor de la Aurel Vlaicu
Știința a dominat fără probleme CSO Voluntari, în prima zi a turneului final 
U20M. Adam Toth, CSO Voluntari:”Avem niște adversari tari și o fie o luptă continuă în teren la fiecare meci”
Turneul final U20 Masculin are loc la Bucureşti, între 23 şi 25 aprilie 
U20M. Christian Chițu, CS Agronomia București:” Noi vom trata turneul meci cu meci și sperăm să ne clasăm cât mai sus.”
Turneul final U20 Masculin are loc la Bucureşti, între 23 şi 25 aprilie 
U20M. Denis Murgu, Știința București:”Cred că diferența o vor face ambiția și atitudinea.”
Turneul final U20 Masculin are loc la Bucureşti, între 23 şi 25 aprilie 
0 
un tanar care pare bine crescut in ROMANIA! :)
si dpdv sportiv si ca educatie in general.

Altfel, in final 4 3 din Buc si una din provincie? Unde este U, @free62? Cum, nu suntem singura si cea mai mare pepiniera de juniori din tara?  
click pt. Articol 27 April 2018 10:41
0 
In urmatorii ani Capitala va fi miezul baschetului juvenil. 
click pt. Articol 19 April 2018 23:58
0 
Mvp-ul finalei e numai unul... Felicitări mobitelco care cu aportul major al celor de 96 si 95 au dominat autoritar, Browsser foarte bun chiar daca nu a castigat nici un premiu special restul meciurilor echilibrate,dar reflecta realitatea din teren,galati câștiga locul 2 mai ales datorita experientei Superioare,si mobilitătate buna fiind o echipa scunda,Tudorache sub așteptări,Rasty si Nicolescu au tras vipo după ei fiind echipa cea mai Tânără si ne experimentata,Parjolescu si Potcoava făcând același lucru pentru Dinamo 
click pt. Articol 09 May 2015 20:32
0 
Mvp-ul finalei e numai unul... Felicitări mobitelco care cu aportul major al celor de 96 si 95 au dominat autoritar, Browsser foarte bun chiar daca nu a castigat nici un premiu special restul meciurilor echilibrate,dar reflecta realitatea din teren,galati câștiga locul 2 mai ales datorita experientei Superioare,si mobilitătate buna fiind o echipa scunda,Tudorache sub așteptări,Rasty si Nicolescu au tras vipo după ei fiind echipa cea mai Tânără si ne experimentata,Parjolescu si Potcoava făcând același lucru pentru Dinamo 
click pt. Articol 09 May 2015 20:32
ydesh_apu MVP Finala
0 
In lipsa unei finale, titlul de mvp al finalei nu a mai fost acordat. ;) 
click pt. Articol 09 May 2015 15:38
0 
Ma bucur ca revad in lista, juniorii de la U18! Bravo tuturor!! 
click pt. Articol 08 May 2015 15:16
0 
Merita subliniat ca tanarul jucator clujean a realizat un triple- double : 10 pct , 11 rec si 10 pase. O performanta rara mai ales la un turneu final. Felicitari, Nandor !!! 
click pt. Articol 07 May 2015 12:37
D12 chiar sunt
0 
tata si fiu ... dar fiul n-are nici o legatura cu caracterul tatalui. hartman senior e un muc al baschetului ploiestean de ani de zile. 
click pt. Articol 14 September 2014 20:49
marvashar dobitoc mic ce esti!
0 
mi juma de minge !tu lichea mica ce esti ,prost mai esti!dobi...cum se cere pauza, unui official,care copii cu mopul,care injurii aduse lui Neagu si Ene si mai ales care dintre timpitii din zona bancilor ai fost tu mai fotografule!!!! Mai razzzvvaanniiccaa organ... mica! 
click pt. Articol 04 May 2014 22:40
start corect
0 
asa trebuia o singura grupa,sigur dinamo ar mai fi socat pe careva, pacat ca nu are banca,clujul cu poate cel mai valoros lot de la turneu a platit pentru atitudinea de superioritate pe care o manifesta acesti jucatori ,uite ca au pierdut in fata celei mai slab cotate echipe  
click pt. Articol 29 April 2014 19:30