Stiri

Triple-double pentru Hassan Whiteside

Eduard Popa

Eduard Popa
26.01.2015

Hassan Whiteside

Miami Heat a reușit să învingă duminică pe terenul celor de la Chicago Bulls, cu scorul de 96-84. Într-un meci care propune numeroși jucători pentru echipa Estului în All-Star Game-ul ce va avea loc la mijlocul lunii viitoare, eroul partidei a fost poate unul dintre cei mai puțin cunoscuți jucători din cele două echipe până în acest sezon. 

După un periplu prin D-League, Liban și China, Hassan Whiteside s-a întors în acest sezon în NBA și, după ce a primit o șansă din partea celor de la Miami Heat, a început să își cu adevărat potențialul de a fi unul dintre cei mai eficienți pivoți din ligă, iar meciul de ieri a stat dovadă în acest sens. 

Whiteside a contribuit serios la victoria echipei sale de la United Center din Chicago. Pivotul în vârstă de 25 de ani a reușit primul triple-double al carierei, cu 14 puncte, 13 recuperări și 12 capace, record stagional, personal, dar și al francizei din Miami, care de-a lungul timpului a avut legitimați pivoți legendari ca Shaquille O'Neal, Alonzo Mourning sau Jermain O'Neal. 

"E o binecuvântare. Cum le-am mărturisit și colegilor, nu știi niciodată cum merg lucrurile în viață. Cu trei luni în urmă eram acasă, mă relaxam, mă antrenam. Așteptam să sune vreo echipă din NBA, dar nu o făcea niciuna”, a declarat Whiteside, care a fost semnat de Miami Heat la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut. 

Whiteside nu este la prima performanță de acest nivel în acest sezon. Pe 11 ianuarie a reușit împotriva celor de la Los Angeles Clippers un meci de 23 de puncte, 16 recuperări și 2 capace, și mai are la activ alte două double-double, în meciurile cu Brooklyn (4 ianuarie, 11 puncte, 10 recuperări) și Golden State Warriors (14 ianuarie, 10 puncte, 12 recuperări). În 18 meciuri jucate în acest sezon, pivotul lui Heat are o linie statistică de 7,7 puncte, 6,2 recuperări și 2,6 capace, în doar 18 minute pe meci. 

Pe lângă contribuția celui menționat anterior, la victoria cu Bulls au pus umărul decisiv și Dwyane Wade (26 de puncte), Chris Bosh (20 de puncte, 7 recuperări), Luol Deng (15 pct, 10 recuperări, 4 assist-uri) și Mario Chalmers (15 pct). Pentru Bulls au ieșit în evidență Derrick Rose (19 pct, dar cu 0/6 de 3 pct), Aaron Brooks (17 pct) și Pau Gasol (13 pct, 17 recuperări). 

Miami Heat a avut un început mai dificil de sezon, în special din pricina accidentărilor. Însă acum tot lotul este sănătos, iar cu emergența lui Whiteside echipa ce este de patru ori campioană en-titre a Conferinței de Est poate urca în clasament. În schimb, pentru Bulls situația nu este deloc roză, în ultimele 10 meciuri având numai 4 victorii, iar această înfrângere fiind cea de-a unsprezecea pe teren propriu din 24 de confruntări. În acest moment Chicago este pe locul patru în Est, cu 29 de victorii și 17 înfrângeri, iar Miami este pe șapte, cu palmares negativ (20-24).

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!