Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tudor Costescu: „Aveam nevoie de victoria asta. A fost una foarte muncită”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
03.04.2018

Formația timișoreană s-a impus acasă cu 78-66 în fața vicecampioanei. Este a treia victorie stagională obținută de alb-violeți în duelurile cu CSM Steaua București Eximbank. BC SCM Timișoara a reușit prima victorie în grupa 1-6, după ce a pierdut în primele două etape.

„Aveam nevoie de victoria asta. A fost una foarte muncită. Cred că meciul n-a avut cea mai bună calitate din campionat, dar sigur a avut îndârjire și dorință. Acest program își spune cuvântul asupra evoluției echipelor. Nouă ne-a mai lipsit un jucător la rotație față de rosterul obișnuit, dar mă bucur că astăzi, practic, nu s-a văzut.

Am avut niște nerealizări la sfârșitul sfertului 1 și la începutul sfertului 2. Mi-a fost frică acolo că putem psihic, nu să cădem, să ne pierdem puțin concentrarea. Dar am revenit bine, am condus la pauză și după aia mi se pare că n-am mai cedat conducerea. A fost acel moment care cântărește, dar băieții s-au regăsit repede. Am găsit câteva soluții importante și în atac, și în apărare și am început să câștigăm diferență”, a declarat antrenorul gazdelor, Tudor Costescu, după meci.

Acesta a explicat absența lui Octavian Popa Calotă de pe teren.

„Sperăm să revină până la meciul cu Sibiul. Am încercat să facem recuperarea, încă de la meciul cu Oradea are o accidentare, o contuzie musculară care s-a agravat la meciul cu Cluj. Până azi dimineață era incert. Azi am hotărât să nu joace, sperăm să se refacă până la meci”.

Tehnicianul timișorenilor a vorbit și despre evoluțiile ultimului sosit, Marko Stevanovic. Acesta a marcat 6 puncte în 15 minute.

„Mă bucur. E un jucător tânăr cu care trebuie să fim și răbdători, și înțelegători. Se antrenează excepțional. E un băiat de mare caracter. Sigur că adaptarea în timpul campionatului, cu meciuri din 3 în 3 zile, e foarte grea. Dar se pare că de la meci la meci joacă mai bine, mă bucură. Să avem practic 11 jucători cu care putem juca în orice moment”, a concluzionat Tudor Costescu.

BC SCM Timișoara joacă următorul meci în deplasare, vineri la Sibiu.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!