Stiri Cupa României Masculin

Tudor Costescu: „Cred că pornim favoriţi”

Dan Oancia

Dan Oancia
03.10.2017

dan costescu timisoara craiova cupa romaniei

BC SCM Timişoara şi SCM Universitatea Craiova se vor duela mâine în returul Cupei României, care va asigura unei echipe biletele pentru Final Eight-ul competiţiei. Bănăţenii pornesc favoriţi, mai ales după victoria înregistrată sâmbătă în Băniei, în urma căreia se află la un adăpost de şase puncte.

Şi antrenorul lui BC SCM Timişoara, Tudor Costescu, a recunoscut că echipa sa are prima opţiune în ceea ce priveşte calificarea.

„A fost primul meci oficial al sezonului. E important că am câştigat, deşi este dublă manşă. Ne aşteptăm la un meci dificil şi la Timişoara. Sunt convins că Craiova nu a renunţat la ideea de a se califica în Final Eight. Încă nu ştim starea lui Goran Martinic, dacă va evolua sau nu. Au atuurile lor şi vor fi decişi să încerce să întoarcă rezultatul. La fel, şi noi ne putem consolida jocul. Am evoluat bine la Craiova, ne-am valorificat atuurile şi cred că pornim favoriţi. Am avut momente de cădere, dar şi avantaj mai mare, pe care îl puteam mări şi mai mult. Avem multe de pus la punct. Cu siguranţă vom creşte”

, a menţionat Tudor Costescu.

Antrenorul timişorenilor se gândeşte şi la varianta în care Martinic va intra pe parchet pentru Craiova.

„Nu ştiu dacă îşi va pune amprenta, dar e un jucător de mare valoare, cu multă experienţă în România. Ne pregătim şi pentru varianta în care Martinic va evolua, dar ne interesează mai puţin problemele sau avantajele adversarului şi mai mult jocul nostru. La Timişoara sunt probleme minore, stări de oboseală şi dureri. Cu excepţia lui Tudor Gheorghe probabil toţi jucătorii vor fi apţi pentru mâine”.

Doritorii vor putea intra gratuit la meciul de mâine, care va începe la ora 18.00 în sala „Constantin Jude”.

„Aspectul intrării libere nu mă preocupă. Nu vreau să comentez pe această temă. Îmi pare rău că discut de lucruri de genul. Aşteptăm publicul, ne ajută dacă ne susţine. Vom face tot posibilul să câştigăm şi să-i aducem la sală”

, speră Tudor Costescu.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii