Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tudor Costescu: „Toți jucătorii care au intrat în teren și-au făcut treaba extraordinar”

Andreea Vlase, Eduard Popa

Andreea Vlase, Eduard Popa
05.05.2018

Alb-violeții au revenit de la -11 la ultima pauză și s-au impus cu 74-69 în meciul doi din sferturile de finală cu CSM Steaua Eximbank București. Timișorenii au vrut să șteargă imaginea proastă lăsată în meciul care a deschis seria, când au pierdut la 22 de puncte.

„Victoria a fost posibilă datorită dăruirii exemplare a băieților și a faptului că acum 2 zile am fost departe de a arăta așa cum trebuie pentru o serie de play-off. Băieții au arătat mândrie. Au vrut să schimbe imaginea și văd că am reușit și, în afară de energie și intensitate, și un joc tactic destul de bun. Am avut o energie bună și absolut toți jucătorii care au intrat în teren, indiferent de momentul lor sau de naționalitate, și-au făcut treaba extraordinar. Cred că n-am cedat, asta a fost cel mai important lucru. Și faptul că am luptat 40 de minute cred că ne-a făcut să câștigăm astăzi”, a declarat Tudor Costescu pentru site-ul nostru după victoria din meciul 2.

Este pentru a doua oară în acest sezon când timișorenii revin pe terenul Stelei după ce sunt conduși. Prima dată, în sezonul regulat, câștigau după ce au recuperat un deficit de 25 de puncte. La meciul de astăzi, ecartul maxim a fost de 13 puncte în favoarea gazdelor.

„Nu cred că suntem coșmar. Suntem niște parteneri de întrecere care am reușit niște meciuri bune împotriva lor, așa cum și ei au făcut împotriva noastră. Ne așteaptă încă o serie absolut foarte greu de prevăzut și foarte, foarte putenrică. Nu înseamnă că, dacă am câștigat un meci la București, vom câștiga ușor acasă, măcar unul sau două. Deocamdată trebuie să facem o analiză foarte bună la ce s-a întâmplat, să luăm lucrurile bune, să corectăm lucrurile proaste. Și după aia putem să ne facem gânduri și pentru meciurile de acasă”, a adăugat Costescu.

Meciurile 3 și 4 se dispută la Timișoara în 9 și 11 mai.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!