Stiri Vulturi

Tudor Costescu se va baza la meciul cu Cipru pe lotul de la Trentino Basket Cup

Andreea Vlase

Andreea Vlase
05.08.2019

Tudor Costescu se va baza la meciul cu Cipru pe lotul de la Trentino Basket Cup

Naționala masculină de seniori a României dispută miercuri, de la ora 19, primul meci din a treia fază a precalificărilor pentru EuroBasket 2021. Cipru a jucat deja o primă partidă în grupa F, pierdută în Slovacia. Selecționerul Tudor Costescu a ales lista de 12 jucători pe care se va baza la jocul din Cipru, aceeași listă anunțată și înainte de turneul amical din Italia.

Conform site-ului oficial al federației, Tudor Costescu a decis cele 12 nume pentru deplasarea în Cipru după Trentino Basket Cup, antrenamentele efectuate la Ploiești, dar ținând cont și de problemele medicale și nu numai. Cei 12 Vulturi pentru Cipru sunt:

Giordan Watson – CSM CSU Oradea

Lucas Tohătan – BC CSU Sibiu

Radu Vîrnă – Steaua București

Mirel Dragoste – SCM Timișoara

Tudor Gheorghe – BCMU FCA Pitești

Radu Paliciuc – BCMU FCA Pitești

Bogdan Nicolescu – CSM CSU Oradea

Iulian Orbeanu – BCMU FCA Pitești

Bogdan Popa – SCMU Craiova (s-a transferat în această vară la SCM Timișoara)

Alexandru Olah – Kangoeroes Basket Mechelen

Emanuel Cățe – UCAM Murcia CB

Bogdan Țîbîrnă – CSM CSU Oradea (s-a transferat la SCM U Craiova)

Staff-ul îi are în componență pe Tudor Costescu (antrenor principal), Nenad Markovic (antrenor secund), Liviu Dumitru (antrenor – pregatire fizică), Adrian Resteman (kinetoterapeut), Csaba Mott (maseur), Marius Toma (team manager) și Constantin Ioan (antrenor coordonator FRB).

Meciul dintre Cipru și România se dispută miercuri, 7 august, de la ora 19:00, la Nicosia. Pentru tricolori urmează sâmbătă (10 august) meciul de acasă cu Slovacia, la Ploiești. După o săptămână Vulturii primesc vizita Ciprului tot la Ploiești și încheie precalificările în 21 august, în deplasare cu Slovacia.

Slovacia este primul lider în grupa F după ce s-a impus sâmbătă acasă cu Cipru, scor 67-60. Reamintim că doar câștigătoarele celor patru grupe din faza a 3-a a precalificărilor merg în calificările pentru EuroBasket 2021. Dacă România trece de faza a 3-a a precalificărilor va fi în grupa A în calificări, alături de Polonia, Israel și Spania.

*foto: fiba.basketball

5 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    daca i scoti
    pe Watson si Cate din joc, treaba ii rezolvata...

    cu 4 ani în urmă (05.08.2019) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    si, apropo
    se vede undeva meciul?

    cu 4 ani în urmă (05.08.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Da
      Pe YouTube, canalul FIBA, ora 19.

      cu 4 ani în urmă (05.08.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Completare
      Urmatoarele 2, cele de acasa, pe DIGI (teoretic, daca nu e ceva meci din liga a 3 a, de fotbal), iar ultimul, din Slovacia, tot pe YouTube.

      cu 4 ani în urmă (05.08.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      merci gyke
      buna si completarea, in special paranteza :)

      cu 4 ani în urmă (05.08.2019)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!