Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tyler Laser continuă parcursul în LNBM cu o nouă evoluție de excepție

Radu Bărăian

Radu Bărăian
07.04.2018

Americanul Tyler Laser are un sezon de-a dreptul magnific în Liga Națională de Baschet Masculin, reușind o nouă prestație solidă în echipamenul galben-albastru. CSU Sibiu a învins pe teren propriu pe BC SCM Timișoara cu 74-64, având astfel un moral excelent înaintea derby-ului campionatului cu U-Banca Transilvania Cluj. 

Laser a fost titular împotriva bănățenilor, iar în cele aproape 36 de minute jucate pe parchetul sălii „Transilvania” și-a trecut în cont 23 de puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive, 1 intercepție, 1 minge pierdută și un index total la eficiență de 21 de unități. Din punct de vedere a procentajelor, baschetbalistul pregătit de Dan Fleșeriu a încheiat confruntarea cu 75% (9/12), 0% (0/2) de la mare distanță, respectiv 83% (5/6) din dreptul liniei de aruncări libere. 

Tyler Laser este unul dintre cei mai exponențiali din campionatul românesc în acest an, având cifre excelente coroborate perfect cu parcursul Sibiului, lider în LNBM. Americanul a bifat 25 de partide pentru Sibiu în campionat, timp în care a contabilizat medii de 17.8 puncte pe meci, 3.9 recuperări, 3.0 pase decisive, 1.3 intercepții, 2.2 mingi pierdute și 17.7 la eficiență, totul în 29:46 minute jucate. 

Pentru Laser și coechipierii săi urmează cel mai important meci de până acum din acest sezon, miercuri, 11 aprilie, în deplasare pe terenul marii rivale, campioana en-titre U-BT Cluj. Dacă vor reuși să câștige acest meci, sibienii vor lua o opțiune serioasă în câștigarea sezonului regulat. 

*Foto: Răzvan Păsărică @sportpictures.eu

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu S C :

    !!!
    Bring it on Tyler!

    cu 5 ani în urmă (07.04.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!