Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT Cluj-Napoca câștigă fără probleme în faţa Piteştiului, la o diferență de 9 puncte

David Istrate

David Istrate
21.04.2018

u bt cluj pitesti baschet romania

Sâmbătă, 21 aprilie, în sala Horia Demian, a avut loc duelul dintre U-BT Cluj-Napoca și BCM U Pitești, ce a contat pentru etapa a 8-a din Top 6. Gazdele au condus ostilitățile pe întreaga durată a jocului și în cele din urmă s-au impus cu scorul de 90-81.

Confruntarea a debutat cu un concurs de aruncări între jucătorii celor două tabere, aspect care a făcut ca scorul să fie foarte strâns. Însă, după câteva minute, elevii lui Mihai Silvășan au început să joace cu o intensitate mai mare în apărare și în același timp, la celălalt panou Lapornik și Torok au reușit câteva coșuri de la distanță. Oaspeții nu au găsit nicio soluție și astfel, după 10 minute, tabela arăta o diferență de 15 puncte, scor: 33-18. În actul secund, piteștenii au încercat să atace panoul gazdelor cu mai mult curaj, însă acest lucru a provocat multe greșeli care au fost taxate imediat de jucătorii campioanei en-titre. Agafonov și Ciotlăuș au replicat atât din spațiul de 3 secunde cât și de la distanță și au reușit să mai reducă din deficit. Dar au urmat câteva combinații excelente între Kromah, Drungilas și Zeigler care s-au observat imediat pe tabelă. Drept urmare, clujenii au câștigat și cel de-al doilea sfert, iar la pauză scorul era 56-34.

După revenirea de la vestiare, oaspeții au abordat meciul cu o altă atitudine și pe fondul unei ușoare relaxări a adversarilor, au reușit să marcheze în câteva rânduri, pe contraatac, prin Russell. Agafonov a înscris și el de la distanță și astfel, Mihai Silvășan a fost nevoit să ceară timeout. Imediat după timpul de odihnă, Torok a reușit un coș de 3 puncte, însă sportivii de la BCM U Pitești au continuat să domine. Pe final, spiritele s-au încins și Santa a fost sancționat cu o greșeală tehnică, iar gazdele au profitat imediat. A urmat o nouă perioadă bună pentru oaspeți, însă încercarea acestora de a reveni pe tabelă nu s-a mai întâmplat. Astfel, U-BT Cluj-Napoca a reușit să câștige cu scorul de 90-81 și și-a luat revanșa pentru ultimele două înfrângeri din campionat.

În urma acestei victorii, campioana en-titre se menține pe cea de-a doua poziție din Top 6, înaintea duelului cu CSM CSU Oradea, care va avea loc miercuri, 25 aprilie.

De partea cealaltă, BCM U Pitești rămâne cu un singur meci câștigat în Top 6 și se află pe ultimul loc. Următoarea partidă pentru argeșeni va avea loc marți, 24 aprilie, în compania lui CSM Steaua Eximbank București.

*foto: Manases Sandor

8 comentarii la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești Renan :

    Sezon ratat
    Probabil vom juca cu Steaua, nu cred ca avem șanse. Au un lot mai valoros atât numeric cât și valoric. Trebuie un antrenor bun pentru sezonul viitor. Dacă problemele financiare vor continua la Timișoara, ar fi perfect Cristescu, dar în funcție de rezultatele din acest campionat, cred ca va avea oferte de la echipele din 1-4 din acest moment. A doua varianta, Dragan Petricevic. Nu mi ar placea sa vină (așa cum se zvonește) Florin Nini.

    cu 5 ani în urmă (21.04.2018)
    • FC Argeș Pitești Gabitzu01:

      ???
      Care Cristescu ?

      cu 5 ani în urmă (21.04.2018)
    • FC Argeș Pitești Renan:

      Scuze
      Costescu!

      cu 5 ani în urmă (21.04.2018)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe andrac :

    Pitesti
    Nu am vazut meciul, dar la inceputul sfertului 2, Santa si Agafonov aveau cate 3 faulturi daca nu ma insel. Parca nu e tocmai posibil. Bafta in continuare, baieti. Hai Pitesti.

    cu 5 ani în urmă (22.04.2018) Raspunde
  • FC Argeș Pitești Renan :

    Antrenor nou
    Se pare ca echipa va fi condusă în acest final de sezon de Barni Barnabaș. O decizie Buna, cred eu, tinand cont ca avem in lot 3 jucători de la Mureș.

    cu 5 ani în urmă (22.04.2018)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Numele lui e
      Barnanabas "Barni" Szaszgaspar. Și pare o alegere inspirată, doar că timpul e foarte scurt.

      cu 5 ani în urmă (22.04.2018)
    • CS Politehnica Iași un moldovean:

      D-nul antrenor " Barni "
      Este cel care si-a parasit echipa si jucatorii cu vreo 2 etape inainte ca muresenii sa se retraga. Chiar daca erau restante salariale importante, chiar daca a vrut sa protesteze , trebuia sa ramana pe banca pana la sfarsit. Parerea mea....Pana la urma, din ce am auzit, baschetul muresean si orasul i-au oferti multe, in carira lui si avea o datorie de onoare.
      In rest, ca antrenor, nu ma pronunt....

      cu 5 ani în urmă (23.04.2018)
    Raspunde
  • SCM "U" Craiova freeboy :

    Antrenor
    O decizie neinspirata prin aducerea lui ,,Barni".Si la noi s-a facut o mutare asemanatoare daca imi aduc aminte bine prin aducerea lui Tenter in locul lui Mandic doar pentru meciurile din play-off contra celor de la Oradea.
    Rezultatul,acelasi,eliminarea noastra in minimul de meciuri.

    cu 5 ani în urmă (23.04.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!