Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U BT Cluj-Napoca, victorioasă în primul meci al Cupei Mureș

Paul Olar

Paul Olar
11.09.2014

 BT Cluj-Napoca și-a respectat blazonul și nu a întâmpinat emoții în fața echipei a doua a lui BC Mureș. Partida a avut loc în cursul serii de joi, terminându-se cu scorul de 111-58.

Având la dispoziție toți componenții străini, clujenii au pornit în forță și au câștigat primul sfert cu 30-9. Ulterior, Dorin Pintea a efectuat numeroase schimbări, iar mureșenii au găsit mai ușor drumul spre coș. Totuși, valoarea și-a spus cuvântul, iar gruparea de la malul Someșului Mic s-a impus în fiecare act.

Autor a 20 de puncte, 13 recuperări, 3 capace și o intercepție, Michael Southall a fost cel mai eficient baschetbalist al duelului. Cătălin Baciu a încheiat confruntarea în double-double, cu 19 puncte și 10 recuperări, iar Andrei Mandache și Branko Cuic au combinat pentru 25 de puncte.

De partea cealaltă, David Engi s-a remarcat cu 16 puncte, pe când Tamas Boloni a totalizat 13. Totodată, “tigrii mici” i-au folosit pe Dimitris Rasty și Lucian Țîbârnă, sportivi achiziționați în vară. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!