Stiri Juniori U20 Masculin

U20: BC Timișoara învinge fără probleme pe LPS Focșani

Claudiu Dekan

Claudiu Dekan
24.04.2014

 

BC Timișoara 84-58 LPS Focșani
  27-19, 26-15, 20-10, 11-14  

 

Primul meci al grupei H din turneul final U20 le-a pus față în față pe BC Timișoara și LPS Focșani. Sub privirile lui Dragan Petricevic, antrenorul echipei mari a Timișoarei, meciul a început echilibrat. Cele două formații s-au întrecut în aruncări de trei puncte, multe dintre ele concretizându-se și în puncte pe tabelă, în special în contul bănățenilor. Sabău a deschis scorul pentru Timișoara cu un coș de la distanță, iar în primele minute Focșaniul s-a ținut aproape de echipa gazdă, în special prin contribuția lui Virna. Pe finalul primului sfert ”leii” cei mici au reușit desprinderea la 8 puncte, cea mai mare diferență înregistrată de la debutul partidei. 

Primele 15 minute ale întâlnirii au fost echilibrate, însă apoi meciul s-a rupt și timișorenii s-au descătușat, acumulând puncte ușoare pe fondul unei pierderi de viteză a oaspeților. 53-34 a fost scorul pauzei și statutul de favorită a echipei gazdă era confirmat de evoluția din teren. În continuare, bănățenii și-au mărit constant avantajul după un joc mult mai colectiv și mai tehnic față de cel mai Focșaniului. Dovadă stă și faptul că nu mai puțin de 5 jucători ai Timișoarei au terminat cu peste 10 puncte, pe când de partea cealaltă, oaspeții s-au bazat aproape exclusiv pe mâna lui Virna, care a terminat cu 24 de puncte. Cu acesta performanță, el a fost și cel mai bun marcator al partidei.

Pe finalul sfertului trei Virna s-a accidentat, suferind o întindere, iar după niciun minut Neguroiu a acuzat și el o contractură musculară, dovadă că efortul fizic intens si-a spus cuvântul. Vădit obosiți și fără nicio șansă de a mai reveni, elevii lui Mihai Petruț au cedat complet inițiativa, Timișoara impunându-se clar cu 84-58.

Pentru BC Timișoara cel mai bun marcator a fost Vlad Szekely care a reușit 17 puncte și 8 recuperări, însă cel mai eficient a fost Georgian Păun cu 16 puncte și 22 de recuperări. De remarcat faptul că, în total, gazdele au terminat cu 58 de recuperări de echipă, un procentaj de 42,9% la aruncările de 3 puncte și 100% la aruncările libere.

Vineri de la ora 20:00 urmează un nou meci pentru LPS Focșani contra celor de la BC Mureș LPS Târgu Mureș, iar BC Timișoara îi va întâlni pe mureșeni sâmbătă, de la ora 17:00.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii