U23 Ladder: La națională, fruntași


Clasamentul celor mai buni tineri jucători din LNBM - etapa a VIII-a

lnbm u23 bobe nicolescu, dinamo

După trei săptămâni de pauză, LNBM a revenit cu cinci meciuri în care au fost folosiți 22 de jucători U23.

Dinamo a fost din nou campioană la acest capitol, cu 8 jucători, în timp ce adversara sa, SCM U Craiova, i-a propus pe Radu Vîrnă și Ionuț Berceanu.

Înainte însă de a prezenta cele mai bune prestații individuale din etapa a șaptea, se cuvine să îi lăudăm pe jucătorii naționalei noastre de baschet, după prestația încurajatoare din dubla cu Italia și Olanda. Și pentru că discutăm despre U23 Ladder, atunci vorbim automat despre cei trei baschetbaliști care evoluează în LNBM.

Nandor Kuti a fost titular în ambele partide ale naționalei. Dacă în meciul cu Italia a avut o prestație mai slabă (6 pct, cu 3/9 la aruncări), împotriva Olandei „Kangurul” (așa am văzut că îi spun fanii lui U-BT în comentarii) s-a revanșat cu 7 pct, 5 pase decisive și 3 recuperări.

Bobe Nicolescu a prins 12 minute fără rezultate notabile contra Italiei, dar în a doua partidă a fost unul dintre cei mai buni români de pe parchet, cu 9 pct, 4 recuperări, 3/3 din acțiune și +13 la eficiență.

Ultimul, dar nu cel din urmă, Georges Darwiche a primit la rândul său minute bune atât contra Italiei (18 min, 2 pct, 3 pase decisive), dar și împotriva Olandei (19 min, 6 pct, 2 recuperări).

Cei trei nu au fost singurii juniori ai României la cele două partide. Alături de ei, în lotul lărgit s-au mai aflat Radu Vîrnă, Lucas Tohătan și Basti Ionescu, care nu au reușit însă să debuteze sub tricolor dar și „ibericii” Emi Cățe (incontestabil MVP-ul României în cele două meciuri) și Rareș Uță, care a debutat pentru naționala mare în partida cu Italia.

După această scurtă trecere în revistă, să revenim la topul nostru. În etapa precedentă am avut un număr mic de jucători U23 care au prins minute, dar am avut și câteva performanțe notabile, majoritatea venind de la elevii lui Eugen Ilie, cel care are sarcina dificilă de a crește o echipă care să se salveze de la retrogradare folosind un proiect 100% românesc.

u23 bobe nicolescu romania dinamo lnbm

Țin să reamintesc că topul ține de preferințele mele, în funcție de performanța individual, performanța echipei și dificultatea adversarului. Astfel.

Amedeo Casale (Dinamo): Career high 24 de puncte și cea mai bună performanță pentru un „junior” în acest sezon de LNBM. Pe lângă puncte, Casale a adunat și 9 recuperări și 4/7 de la 3 puncte, pentru un indice al eficienței excelent, de +24.

Mircea Neagoe (Dinamo): Career high 20 de pct, 9/13 la aruncări, +16 la indicele eficienței. Neagoe revine în top, după ce în etapa a cincea a înscris 17 pct.

Bobe Nicolescu (CSM CSU Oradea): Singurul „international” aflat în top, după ce a strâns 7 pct, 5 recuperări și +9 la eficiență în thriller-ul contra lui U-BT Cluj-Napoca. A fost cea mai bună performanță din acest sezon pentru Bobe.

Radu Avramescu (Dinamo): Cel mai bun meci din acest sezon și pentru Radu Avramescu, după ce a reușit 9 pct, 3 recuperări, 3 pase decisive și 2 capace. Avramescu a jucat 4 în Liga 1 la Aurel Vlaicu, iar în LNBM joacă 1-2. 

Andrei Calenic (Poli Iași): A revenit după accidentarea suferită la genunchi cu 6 pct, 4 recuperări și +10 la eficiență în puțin peste 11 minute.

Just missed the cut: Cristi Mâinea (Dinamo, 7 pct, 3 pd), Ionuț Berceanu (SCM U Craiova, 5 pct, 3 reb), Nandor Kuti (U-BT Cluj, 3 pct, 4 intercepții).

*foto: fiba.com/ Sportul Doljean



Vizualizează pagina personală a jucătorului Radu Adrian Avramescu
Vizualizează pagina personală a jucătorului Bogdan Nicolescu
Vizualizează pagina personală a jucătorului Amedeo Casale
Vizualizează pagina personală a jucătorului Mircea Neagoe
Vizualizează pagina personală a jucătorului Andrei Calenic

Eduard Popa / 07 December 2017 / 9:05


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
CSM Târgu Mureș câștigă un meci amical în fața lui CSM Mediaș
Partida de verificare s-a desfășurat în cadrul Memorialului Takacs Karoly 
Interviu Muhamad Pasalic: "Oradea este a doua mea casă"
Căpitanul bihorenilor a prefațat duelul cu Karhu Basket, dar și noul sezon al LNBM 
Primele declarații ale lui Titus Nicoară și Dragoș Andrei de la sosirea la CSM Mediaș
Cei doi foști internaționali români vor juca pe Târnava Mare în sezonul 2018/2019 
Program încărcat duminică la Cluj-Napoca în ziua meciului dintre U-BT și Panathinaikos
Seria evenimentelor din deschiderea amicalului de gală va începe în jurul orelor amiezii 
CSM CSU Oradea l-a readus pe Uros Lucic, cu puțin înaintea primului meci oficial
Este al doilea jucător transferat de orădeni după încheierea meciurilor de verificare 
Michael Deloach a semnat cu CS Dinamo Știința București
Americanul a petrecut ultimele două sezoane în Italia 
Zona Transferurilor 2018 - Liga Națională de Baschet Masculin
Toate mutările făcute de echipele din România în această pauză competițională 
CSM Mediaș este aproape de a-și definitva lotul pentru sezonul 2018/2019
Titus Nicoară este cel mai important transfer realizat de echipa de pe Târnava Mare 
LNBM - Progamul și rezultatele din presezonul 2018/2019
Noul sezon din Liga Națională va începe în weekendul 5-7 octombrie 
Primele concluzii ale procurorului care anchetează cazul baschetbaliștilor înjunghiați
Acesta a precizat și câte zile de îngrijire au nevoie Darrell Bowie și Joseph McClain 
sorin plus
0 
Doi jucatori valorosi care aduc un plus de determinare si valoare oricarei echipe la care joaca. 
click pt. Articol 18 September 2018 21:38
popsiis Rezultatul nu a contat
0 
A incercat toate schemele posibile ca sa vada cine ce poate si cat poate astfel incat la primul meci sa stie clar pe ce se bazeaza, ma refer la punctele forte ale echipei, trust the process 
click pt. Articol 18 September 2018 21:18
Renan Titus
0 
A avut un sezon consistent la Pitesti sezonul trecut. A avut medie de 25 de minute, fiind si cel mai bun la recuperare din echipă, iar pe final a avut ghinionul de a se accidenta. Mult succes la Mediaș. 
click pt. Articol 18 September 2018 20:51
ajax CSM
0 
S-a convins si Achim că nu face mare brânză cu Gavrilă si Lazár. Igokea ne-au făcut zob sub panou. 
click pt. Articol 18 September 2018 18:06
gyke Lucic
0 
Cu siguranță vă va ajuta. Ce nu înțeleg eu e de ce doar un timp limitat, când pentru mine era clar de mult că sub panou veți avea probleme, iar acum cu Dennison accidentat cu atât mai mult.  
click pt. Articol 18 September 2018 17:34
0 
Nicoară a ales să joace mai mult, chiar dacă asta înseamnă o echipă din altă grupă valorică. Oricum propunerile salariale primite au fost pe la 50% din sumele ultimului an cel mai probabil, cum de altfel au primit mulți alți jucători veterani. Pentru el e foarte bine că va juca minute mai multe decât la orice echipă de top 8. 
click pt. Articol 18 September 2018 17:01
0 
In sfarsit are si Titus echipa. Ma bucur pt el chiar daca nu joaca la nivel de top. Cel putin va juca mai mult si poate va reveni la o forma mai buna. Mult succes!

In alta ordine de idei : Uros Lucic a semnat cu Oradea. Se pare ca e un contract open ca sa ii ajute in aceasta perioada. Tinand cont de starea medicala a lui Denison, eu zic ca e buna aducerea lui Lucic care cunoaste modul de lucru al lui Achim, cunoaste si o parte din colegi asa ca se va integra mai usor. 
click pt. Articol 18 September 2018 16:11
0 
De aici: http://www.totalbaschet.ro/Account/EditMyProfile poti schima sigla respectiva! 
click pt. Articol 18 September 2018 08:41
0 
Nu, boss, sunt cât se poate de teleormănean, îmi asum înjurăturile de rigoare. Iar faptul că e sigla lui Sepsi se datorează faptului că la upgrade-ul site-ului a generat-o automat. Derapajele vin de la faptul că sunt satul de PSD și când văd pe unii care îi pupă în dos deja îmi depășește puterea de înțelegere.  
click pt. Articol 17 September 2018 22:47
sorin coana chirita
0 
Fratica,pun pariu ca azi nu ti-ai luat pastilele,kakanarule.Dar te iert,daca te incorzi cu prietenii tai cand sunteti un grup de 15 insi si incepeti sa rupeti flori si apoi sa le dati foc in centru,cum faci de obicei,nu?Iar daca nici asta nu te calmeaza,curata o ceapa si mananc-o ca pe un mar,bruta mica ce esti. 
click pt. Articol 17 September 2018 20:38