Stiri

UCAM Murcia câștigă Grupa A din Basketball Champions League

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
23.01.2019

emi cate champions league

UCAM Murcia va încheia pe prima poziție Grupa A din Basketball Champions League. Echipa iberică a ajuns la un bilanț de 11 victorii și o singură înfrângere în competiția organizată de FIBA, după ce în ultima etapă a învins pe teren propriu pe Anwil Wloclawek, cu scorul de 78-70.

Echipa pentru care evoluează Emanuel Cățe și-a asigurat un avantaj important încă de la pauză. UCAM Murcia a câștigat sfertul secund cu scorul de 27-9 și după 20 de minute de joc avea 20 de puncte în plus. Echipa din Polonia a câștigat repriza secundă, marcând cu 12 puncte mai mult decât gazdele dar nu a fost suficient pentru a reveni în joc.

Emanuel Cățe a evoluat 17 minute pentru UCAM Murcia și a înregistrat 4 puncte, 6 recuperări, o pasă decisivă, un capac și două turnovers. El a marcat 2/4 din acțiune și a ratat cele două aruncări libere de care beneficiat, acumulând un indice al eficienței de 6 unități.

Ovie Soko a fost principalul remarcat de la UCAM Murcia xu 16 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive. Alex Urtasun a încheiat cu 14 puncte, 5 recuperări și o pasă decisivă iar Milton Doyle a contribuit cu 13 puncte.

Michal Michalak cu 17 puncte și Nikola Markovic cu 16 puncte au fost principalii marcatori de la Anwil Wloclawek.

Așadar UCAM Murcia și-a asigurat prima poziție în clasamentul Grupei A din Basketball Champions League cu 11 victorii și o înfrângere și cu 2 etape rămase de disputat, în timp ce Anwil Wloclawek cu 4 victorii și 8 înfrângeri încă păstrează șanse de a accede în playoff.

*foto: championsleague.basketball.com

3 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    urmareste
    cineva competitia asta si ar putea aprecia ce sanse are echipa la care evolueaza Cate sa o castige?

    Nu stiu sa se dea pe TV in RO. Poate livestream pe site-ul fiba?

    merci

    cu 5 ani în urmă (23.01.2019) Raspunde
  • 76ers :

    ...
    Eu nu le-as da prea multe sanse, sunt o echipa destul de slaba dupa parearea mea si asta se reflecta si in locul ocupat in liga ACB. Au avut norocul sa aiba o grupa destul de usoara in BCL dar si acolo o echipa daca nu doua sunt peste ei ( Banvit si Avellino, Banvit s-a ma intarit pe parcurs si acum par mai buni decat Murica iar Avellino a intampinat niste probleme financiare dar inca merg foarte bine si probabil de acolo recordul celor de la Murcia).
    Mai exista si alte grupe din care fac parte echipe precum Tenerife, Venezia, Hapoel Jerusalem, AEK Athens, Bamberg, Virtus Bologna care fara suparare mi se par mult peste Murcia in acest moment.
    Favorita mea si anul acesta este castigatoarea de anul trecut, AEK Athens, dar acum depinde mult de imperecherea dupa grupe si odata ajunse final four oricare dintre echipe poate castiga.

    cu 5 ani în urmă (23.01.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      merci fain
      pt info

      cu 5 ani în urmă (23.01.2019)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!