Stiri Liga I Masculin

Vabova pierde pe propriul teren în fața Asesoft 2

Costin Marinescu

Costin Marinescu
03.11.2013

CSU Asesoft Kaproni Ploiești s-a impus cu 101 - 65 pe terenul celor de la Vabova Sf. Gheorghe într-o partidă din cadrul etapei a 6-a a Ligii 1 masculin, seria B. Ploieștenii au ajuns la al patrulea succes în actualul sezon, în timp ce formația din Covasna nu a cunoscut gustul victoriei.

Adrian Movileanu a marcat 6 coșuri de la mare distanță și a terminat meciul cu 20 puncte, fiind principalul marcator al ploieștenilor. Vlad Negoițescu și Adrian Guțoaia au înscris câte 18, Vlad Dumitrescu 15 (3x3), Ștefan Ianuli 12, iar Andrei Ene 10.

Pentru Vabova, R. Pleșa a înscris 22 puncte, fiind cel mai bun marcator al echipei.

Etapa următoare, ultima a turului fazei preliminare, Ploieștiul va juca pe teren propriu cu Corona Brașov, iar Vabova se va deplasa la Steaua.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!