Val de litigii împortiva Sport Club Municipal Timișoara


Jeremic, Drăgușin, Mijajilovic, Păun și Popescu au acționat recent clubul bănățean în judecată

Aproape de un litigiu deoarece SCM Timișoara nu îi rambursase la timp avocatului aproximativ 20.000 de CHF, costurile suportate la Tribunalul Fedral Elvețian, avocatul Sergiu Gherdan (stânga) și Ilie Trițoiu (centru) au din nou oportunitatea de a lucra împreună.

"Suntem cu bani la zi". Așa suna declarația lui Ilie Trițoiu pentru ziarul local renasterea.ro, acordat la începutul lunii februarie. Președintele secției de baschet masculin afirma că un salariu a fost plătit din mediul privat, iar restul achitat de Primăria Timișoara "Îi mulțumesc public domnului primar pentru efortul făcut pentru a aduce la zi situația financiară. Sper să putem menține această stabilitate financiară".

În realitate însă, situația la SCM Timișoara este mult mai complicată decât o susține Trițoiu. Conform portalului instanțelor de judecată, gruparea bănățeană a fost recent acționată în judecată de foștii baschetbaliști Jeremic, Drăgușin, Mijajilovic, Păun și Popescu. Pe 28.12.2018, la Judecătoria Timișoara s-a format dosarul 33424/325/2018 ce îi are reclamanți pe Ionuț Drăgușin, Igor Mijajilovic și Georgian Păun, pârât fiind clubul condus de Radu Toanca. Începutul de an a însemnat un nou dosar pentru SCM Timișoara, fostul leu Bogdan Popescu a urmat procedura foștiilor săi colegi Low, Milosevic, Nikolov și Shiloh și s-a îndreptat împotriva clubului ce a preluat datoriile Asociației Baschet Club Timișoara. Mladen Jeremic a acordat mai mult răgaz grupării bănățene, însă răbdarea i s-a terminat pe 11 februarie când a decis să acționeze în instanță fostul său club, formându-se dosarul 4048/325/2019.

Astfel, într-adevăr SCM Timișoara se află cu salariile la zi, însă doar în ce îi privește pe actualii componenți ai echipei. Conducerea clubului a preferat astfel să-i plătească cu prioritate pe sportivii antrenați de Bota, în detrimentul celor ce au îmbrăcat tricoul alb-violet în stagiunea 2017/2018. Sătui de promisiuni neonorate, cei patru foști sportivi au ales să apeleze la instanță pentru a-și recupera salariile restante. Pe lista reclamanților se mai află și Karina Stiopu, fostul team manager al echipei în perioada 2016-2018.

Împreună, datoriile către foștii sportivi bănățeni, cât și față de cei patru sportivi ce au activat la BC Timișoara, trec peste pragul de 200.000 de euro. Rămâne de văzut cum va gestiona conducerea SCM-ului actuala situație deoarece aparent bănățenii au preluat tactica falimentară folosită de BC Mureș Târgu Mureș și anume de a nu achita ultimele salarii ale foștilor sportivi în detrimentul celor actuali.



Citește ultimele știri despre SCM Timișoara

totalbaschet.ro / 20 February 2019 / 13:24


Galerie foto


1 
Nu vă mai treziți din somnul prostiei. Până unde se mai poate ajunge cu acești țepari, ar fi frumos să vă treziți din lipsa de profesionalism și să începeți să luați atitudine , nu doar o grămadă de bani și cine știe câtă mită mai luați. Cineva ar trebui să înceapă un proiect cu o ligă profesionistă de baschet. Rușine celor de la Timișoara care continuă acest proiect cu țeapă si celor de la FRB. 
20 February 2019 19:27

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Cristian Achim: „A fost o încleștare ieșită din comun din toate punctele de vedere. Nu veți mai vedea așa ceva, ‘mark my words’”
Antrenorul bihorenilor a avut cuvinte de laudă la adresa lui Silvășan, dar și pentru fanii orădeni 
Mihai Silvășan și-a anunțat demisia de funcția de antrenor principal al lui U-BT Cluj
„Silva” a renunțat după ce a ratat calificarea în finala LNBM: „Nu am nicio problemă să îmi asum eșecul” 
Nikola Markovic: „A fost un meci foarte strâns, dar am avut noroc și am reușit să îl câștigăm”
Sârbul a fost cel mai bun marcator pentru CSM CSU Oradea, în meciul 4 contra lui U-BT Cluj 
Mihai Silvășan: „Nu am cum să detaliez dezamăgirea pe care o simt”
U-BT Cluj a ratat calificarea în finala Ligii Naționale în dauna celor de la CSM CSU Oradea 
CSM CSU Oradea s-a calificat în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin
Campioana en-titre a trecut de U-BT Cluj în patru partide 
CSM CSU Oradea învinge pe U BT Cluj-Napoca
CSM CSU Oradea învinge pe U BT Cluj-Napoca la o diferență de 5 puncte 
Ionuț Georgescu, prima reacție după ce a fost suspendat trei meciuri de către Comisia de Disciplină
Managerul lui CSU Sibiu a vorbit după calificarea obținută de galben-albaștri în finala LNBM 
Dan Fleșeriu: „Am suferit mult în sferturi și semifinale, două echipe extrem de arțăgoase care ne-au pus multe probleme”. Video
CSU Sibiu a reușit prima calificare în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin, după 20 de ani 
BC CSU Sibiu este în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin
Sibienii au tranșat calificarea cu o victorie în meciul 4 din Bănie 
Ionuț Georgescu a fost suspendat trei etape după incidentele de la Craiova
Oficialul lui BC CSU Sibiu nu va putea să mai stea pe banca tehnică 
Ossiryss Antrenor
0 
Nu țin neapărat sa bag bațul prin gard înaintea finalei, dar nici Achim sau Fleseriu nu sunt scoși de pe lista foarte posibililor antrenori! Amândoi sunt foarte valoroși și au petrecut suficienți ani la actualele lor cluburi, pentru a-și dori un proiect nou, într-o organizație cu ambiții mari și buget pe măsură. Pronosticul meu e ca vom avea antrenor străin sau unul dintre cei doi. Iar cât privește străinul, deși îl simpatizez pe Dragan, parca îmi doresc ceva mai mult pentru clubul asta, mai ales ca, timp va fi destul și pentru negocieri și pentru conturarea lotului. Costescu ar fi și el un profil interesant, mai ales ca e mai mult decât deschis sa lucreze cu jucători tineri, iar la Cluj, după cum mai spuneam, Academia produce. 
click pt. Articol 21 May 2019 08:05
ajax ???
0 
... Care e cel mai mare minus până la urmă, lipsa lui Moldoveanu sau Silvasan? 
click pt. Articol 21 May 2019 08:05
koala @dario
0 
De unde dracu atata frustrare in voi fratilor? In seara asta am obtinut o victorie senzationala, in loc sa sarbatorim victoria noi cautaum sa ne umflam muschii pe net cu sibienii. Cat despre conducatori oricare dintre ei (Sere, Cristescu, Georgescu) ar face orice ca sa isi cada echipa castigand, asa ca nu cred ca ii unul mai "gunoi" ca celalalt. Oricum noi oradenii nu ii vedem numai pe Cristescu si pe Georgescu, la fel cum ei sibienii il vad doar pe Sere samd. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:47
Dario Robert
0 
Robert! Vino la meciul din finala si o sa-ti dai seama ce comportament au ciobanii din sibiu!  
click pt. Articol 20 May 2019 23:29
0 
Sarbii au in sange lupta dusa pana la extrem. Dar si americanii nostri sunt de nepretuit. S-a reusit o combinatie sarbo-americano foarte buna care sper ca ne va aduce al treilea titlu de campioni. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:29
BVN Kuti
0 
Kuti asta este enervant... de bun! Fara nici o ironie. In locul lui Bobe, mi-as pune cateva intrebari dupa aceasta serie. Au avut si ei meciul. lor direct, fiind de aceeasi generatie. Kuti l-a facut zob le Bobe al nostru, fara nici o exagerare. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:26
0 
Multumim CSM si Achim. Succes in lupta pentru al treilea titlu de campion. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:23
0 
Respect jucatorilor si galeriei U. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:22
BVN Respect Silvasan
0 
Chiar daca pe teren suntem rivali, nu pot decat sa ii doresc bafta in continuare in cariera de antrenor. Pacat ca in aceasta tara sunt atat de putine orase care sustin baschetul, si astfel posibilitatile de sa preiei o altă echipa sunt minime. Bafta! 
click pt. Articol 20 May 2019 23:12
Citesc aici și mă minunez! Parcă ar fi disputa dintre PSD Jegălia și PSD Căcăreaza, nu intre suporterii a două echipe ce reprezintă orașe ce revendică respect pentru evoluția lor mult peste medie într-o societate defectă! E jenant!  
click pt. Articol 20 May 2019 23:04