Stiri

Victorie entuziasmantă pentru Energia Târgu Jiu la Le Havre

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
27.01.2016

Energia Târgu Jiu a obținut o victorie imensă în Franța pe terenul lui Le Havre. Gorjenii au fost în permanență la conducere după primul sfert și s-au impus cu scorul de 79-60, în etapa a 4-a din FIBA Europe Challenge, faza Top 32.

Energia a început mai greoi partida din Hexagon și se vedea condusă cu 9-3 după primele 3 minute de joc. După ce au intrat în ritmul partidei, elevii lui Hristu Șapera început să pună dominație asupra jocului. Guțoaia și Mack cu 5 puncte la rând au oferit primul moment la conducere pentru echipa noastră. Energia avea 4 puncte în final de prim sfertul după reușitele lui Diggs și Eziukwu, însă Edi a închis cele 10 minute cu un coș pentru gazde, 21-23. În sfertul secund Energia a reușit să pună mai mult de două posesii diferență pe tabelă și nu a mai cedat conducerea. Eziukwu a încheiat repriza cu un coș de 2 puncte, pentru scorul de 38-33. După pauză, ofensiva gorjenilor nu a mai funcționat iar în această perioadă elevii lui Șapera au marcat doar 9 puncte. Chiar și așa Energia rămânea în avantaj grației defensivei, 47-44. Descătușarea a venit în ultimul sfert când Energia a făcut instrucție cu Le Havre. 32-16 a fost parțialul în sfertul după care Energia Târgu Jiu și-a asigurat o victorie mare în Franța contra lui Le Havre, 79-60.

Lamont Mack a fost omul meciului cu 29 de puncte, 4 recuperări și o pasă decisivă. Lazar Radoslavljevic a terminat cu 14 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive, iar Callistus Eziukwu a contribuit cu 13 puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive.

După acest rezultat, Energia Târgu Jiu a făcut un pas important în accederea în faza următoare a FIBA Europe Cup. O victorie în ultima etapă cu Pieno Zvaigzdes i-ar duce pe gorjeni în Top 16.

11 comentarii la aceasta stire:
  • SCM "U" Craiova DanCraciun :

    Victorie entuziasmanta?
    Vorbim totusi despre lanterna rosie din campionatul Frantei, care are 16 infrangeri din 17 meciuri in liga interna...

    cu 8 ani în urmă (28.01.2016) Raspunde
  • SCM "U" Craiova DanCraciun :

    38.9%
    Acesta a fost procentajul la libere al marii echipe franceze Le Havre.

    cu 8 ani în urmă (28.01.2016) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Dunk :

    Energia Romania
    Felicitari Energia!Pana la urma este o echipa romaneasca care poate repeta performanta de anul trecut.Chiar nu inteleg invidia dvs dl DanCraciun!Energia a fost felicitata de iubitorii baschetului din toata tara,dar foarte rar de craioveni/Pacat!

    cu 8 ani în urmă (28.01.2016)
    • SCM "U" Craiova DanCraciun:

      Invidie? Pentru ce?
      Scuze ca nu ma entuziasmez pt o victorie cu ciuca batailor din campionatul Frantei. Nu minimalizez performanta, dar parerea mea este ca titlul bombastic nu se justifica in cazul particular al succesului cu Le Havre.

      cu 8 ani în urmă (28.01.2016)
    • SCM CSŞ U Craiova Buzestii:

      @dunk
      Vorbesti copilarii sau nu ai citit postarile anterioare ale majoritatii craiovenilor.Acum,ca Dan plecand de la realitatea ca francezii sunt ciuca batailor in campionatul lor vrea sa fie mai catolic decat Papa,ii reamintesc eu ca acelasi campionat este mult peste al nostru,comparatiile nu-si au rostul,ir in acest context perormanta gorjenilor este chiar extraordinara si merita FELICIARI SINCERE SI APLAUZE!Succes pe mai departe,suntem alaturi de toti oltenii nostri!

      cu 8 ani în urmă (28.01.2016)
    Raspunde
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Incredibil !!!
    Aproape incredibila aceasta victorie, dupa meciurile pierdute in campionat si dupa eforturile depuse din 3 in 3 zile.
    Felicitari, Energia !!!!

    cu 8 ani în urmă (28.01.2016) Raspunde
  • BC CSU Sibiu mid :

    Un sibian
    Felicitări Energia!!!

    cu 8 ani în urmă (28.01.2016) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe realgorj :

    Super...
    @DanCraciun : sunt acri strugurii, nu-i asa?!

    cu 8 ani în urmă (28.01.2016) Raspunde
  • BC CSU Sibiu JCN :

    Bravo
    Felicitari Energia. O victorie foarte importanta in fata unei echipe valoroare (chiar daca pentru unii "cunoscatori" e vai de mama ei). Rezultatele din campionat nu le mai pot pune pe seama faptului ca jucatorii sunt obositi. Ori e lipsa de concentrare in competitia interna ori e dezinteres.

    cu 8 ani în urmă (28.01.2016)
    • CS Energia Târgu Jiu varanu:

      campionat
      partial ai dreptate in privinta campionatului intern...principala problema a energiei in campionat o reprezinta in opinia mea lipsa de randament a rotatiei jucatorilor romani....aktas e singurul care a confirmat, a crescut mult in joc si in atitudine....dragos andrei face figuratie pe teren....santa nu e in stare sa prinda mingea, ce sa vorbim de dat la cos....gutoaia mare dezamagire la inceputul sezonului, acum si-a mai revenit, dar are cateodata finalizari fanteziste...cred ca nici el nu stie cateodata ce a vrut sa faca....

      cu 8 ani în urmă (28.01.2016)
    Raspunde
  • CS Energia Târgu Jiu fan_baschet :

    despre campionat
    E adevarat ca in campionat nu confirma si din cauza motivelor expuse mai sus de catre userul @varanu dar sa nu uitam si "contributia" fluerasilor la unele meciuri. Nu spun ca doar din cauza arbitrilor a pierdut Energia multele partide din campionat, dar asta nu inseamna ca trebuie uitat ceea ce s-a intamplat la cateva meciuri din liga nationala. Repet pt a nu fi gresit inteles: nu arbitrii au pierdut meciurile Energiei, dar o vina mica o au si ei (sunt cativa cu ura, da, da, cu ura pe Energia, iar meciul de anul trecut din cupa cu sibiul (returul) a fost unul care i-a scarbit pe unii suporteri ai baschetului, incat nici nu se mai uita la liga nationala ci prefera meciurile europene (euroliga, eurocup, fibaeurope etc) ca sa nu mai vorbim de superbbaschetul din NBA! Pacat!
    P.S. Zic unii ca nu e mare branza ca Energia a batut pe Le Havre, dar sa nu se uite ca asa slaba cum e vine din camp frantei, plus ca le havre a batut-o si pe legendara cibona (francezii au batut in deplasare pe cibona la 7 puncte diferenta), asa ca a minimaliza meritul Energiei pt victoriA de aseara din franta, denota putina rautate sa nu zic frustrare sau invidie!

    cu 8 ani în urmă (28.01.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!