Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Victorie pentru BC Timişoara în cel de-al doilea meci din Slovacia

Radu Bărăian

Radu Bărăian
28.08.2015

Baschet Club Timişoara a întâlnit aseară în Slovacia formaţia Levice, echipă pe care a învins-o cu scorul de 77-65, în cel de-al treilea amical al bănăţenilor în acest presezon. 

Timişoara a început bine partida, reuşind să-şi adjudece sfertul inaugural cu scorul de 22-15. Actul secund a fost unul mult mai echilibrat, cele două echipe terminând la egalitate, 18-18. La pauza mare tabela indica 40-33 pentru Timişoara. Slovacii au reuşit să mai reducă din diferenţă în sfertul cu numărul 3 după un parţial de 16-13. Astfel, înaintea ultimelor 10 minute de joc ecartul dintre Timişoara şi Levice a scăzut la 4 puncte, 53-49. Ultima parte a întâlnirii le-a aparţinut în totalitate "Leilor" din Banat care au câştigat sfertul decisiv cu 24-16 şi automat partida la 12 puncte diferenţă, scor 77-65. 

Vom reveni cu marcatorii Timişoarei în momentul în care lista lor va fi disponibilă. 

Deţinătoarea Cupei României a câştigat primul meci amical din presezon în compania sârbilor de la Proleter Naftagas Zrenjanin cu 89-67, urmând ca mai apoi să cedeze duelul cu campioana Slovaciei, MBK Komarno, scor 69-80. După partidele cu Komarno şi Levice bănăţenii se vor muta în Austria pentru o serie de alte jocuri de pregătire cu Oberwart Gunners, Furstenfeld Panthers și Gussing Knights.

Rezumatul meciului pierdut de BC Timişoara în compania celor de la MBK Komarno:

 *Foto: Facebook BC Timisoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!