Stiri

Will Franklin, MVP-ul ultimei etape a sezonului regulat din Polonia

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
29.04.2015

Will Franklin, jucătorul lui Polski Cukier Torun a fost desemnat MVP-ul etapei cu numărul 30 din campionatul Poloniei, de către portalul eurobasket.com. Americanul a fost imperial în victoria echipei sale cu scorul de 105-84 în fața Polfarmex Kutno. Din păcate pentru Will Franklin și colegii săi, această victorie nu a ajutat-o pe Torun să ajungă playoff, echipa americanului fiind prima de sub linie și cu același record ca și Trefl Sopot, ocupanta locului 8, însă cu rezultatul meciurilor direct în defavoare.

În ultima etapă a sezonului regulat, Will Franklin a realizat o performanță notabilă. Fostul jucător al lui CSM-U Oradea a terminat partida cu 17 puncte și 14 pase decisive, la care a adăugat 5 recuperări și o intercepție, fără posesie pierdută. Punctele lui Franklin au venit în urma a 4/5 de la 2 puncte și 3/5 de la 3 puncte, acumulând astfel un indice al eficienței de 34 de unități.

Will Franklin a completat primul său sezon în Polonia după despărțirea de CSM-U Oradea. Conducătorul de joc a început sezonul alături de Energa Czarni, tot în Polonia, pentru care a jucat 10 partide și în care a avut medii statistice de 10.7 puncte, 6.5 pase decisive și 3.0 recuperări. Apoi Franklin a trecut la Polski Cukier Torun, acolo unde i-a avut din colegi pe Sean Denison și Zarko Comagic, la fel ca la CSM-U Oradea. În 20 de meciuri pentru formația din Torun, Will Franklin a totalizat în medie pe întâlnire 132 puncte, 7.7 pase decisive și 5.0 recuperări.

Ajuns la 30 de ani, William Franklin a mai jucat în cariera sa la Borac Nektar (Bosnia), Braunschweig (Germania) și ES Sahel (Tunisia) după care a ajuns la CSM-U Oradea unde a petrecut trei sezoane (în primul fiind accidentat) iar în ultimul a devenit vicecampion al României cu orădenii.

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea mira :

    "de" unde nu-i...
    Nu 'speram' să găsesc pe acest site 'iexprimări' ca cea din subtitlu, imprumutată de la stirile obscure de prin bălăriile internetului! "de puțin" nu are nici un sens, expresia fiind folosita de cei rămași corigenți la română in clasa a V-a!

    cu 8 ani în urmă (29.04.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!