Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Zeljko Sakic: „Întotdeauna îmi doresc să fiu pe primul loc, așa că vreau primul loc indiferent în ce competiție jucăm”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
21.07.2017

Zeljko Sakic, croatul care a semnat în această vară cu U-Banca Transilvania Cluj, se pregătește în prezent alături de naționala țării sale pentru grupa EuroBasket 2017 care va fi găzduită la începutul lunii septembrie chiar în Polivalenta din Cluj-Napoca. Noul elev al lui Mihai Silvășan face parte pentru moment din lotul lărgit al reprezentativei croate, însă foarte probabil se va număra printre cei 12 jucători care vor face deplasarea sub Feleac. 

Până la startul competiției europene, Sakic a oferit un scurt interviu site-ului oficial al U-BT în care a vorbit despre mai multe aspecte din cariera sa, dar și despre alegerea de a semna cu echipa care a dominat sezonul 2016-2017 în baschetul românesc. 

În primul rând, sunt bucuros că am semnat pentru un club atât de mare. Când eram în Bulgaria, la Lukoil, am jucat împotriva unor echipe românești și știu că este o ligă bună, cu jucători foarte competitivi. Dintre coechipierii mei, îl cunosc doar pe Aleksandar Rasic. Eu sunt, de felul meu, un jucător foarte competitiv. Întotdeauna îmi doresc să fiu pe primul loc, așa că vreau primul loc indiferent în ce competiție jucăm”, a subliniat croatul, citat de u-bt.ro. 

Formația clujeană va reprezenta România în Basketball Champions League în noul sezon competițional, acolo unde va fi nevoită să dispute două tururi preliminarii pentru a-și asigura prezența în faza grupelor. U-BT va juca în turul secund din BCL cu învingătoarea manșei dintre Bosna Sarajevo (Bosnia) și Ludwigsburg (Germania), iar dacă va trece de această fază se va lupta cu Basic-Fit Brussels (Belgia) pentru un loc în sezonul regulat. 

„Basketball Champions League este o competiție foarte puternică, se întrec echipe solide și jucători cu adevarat valoroși. Sper să trecem de fazele de calificare și să luăm și noi parte la această competiție. Cred că vom juca cu Ludwigsburg în preliminarii, însă, pentru mine, nu este important. Dacă avem chimie puternică în lot și suntem competitivi, putem ajunge chiar foarte sus”, a continuat acesta. 

În cazul în care va prinde un loc din cele 12 disponibile pentru Campionatul European, Sakic va putea fi urmărit la treabă mai repede, însă în echipamentul naționalei croate, iar abia apoi se va îmbrăca în alb și negru în perspectiva noului sezon din România. 

„Este un lucru foarte benefic, atât pentru club, cât și pentru oraș și pentru România. Este cel mai înalt nivel la care se joacă baschet, iar faptul că se va juca baschet de acest calibru la Cluj este senzațional”, a concluzionat experimentatul baschetbalist. 

Zeljko Sakic evoluează pe postul de extremă de forță, are 29 de ani, 2.04 m în înățime, respectiv 106 kg. În ultimul sezon a evolat în țara natală, Croația, acolo unde a cucerit titul de vicecampion național alături de Cibona Zagreb. Sakic a fost un jucător exponențial pentru Cibona în stagiunea recent încheiată, pierzând la mare luptă finala campionatului croat, în decisiv, 2-3 la general cu rivala din oraș, Cedevita Zagreb. 74 de meciuri a jucat Sakic pentu Cibona în stagiunea 2016-2017, mai exact 26 în Liga Adriatică, 32 în campionat, 12 în Champions League, respectiv 4 în FIBA Europe Cup, peste tot fiind un jucător extrem de eficient, având printre cele mai bune cifre din lot. În Liga Adriatică a acumulat medii de 13.9 puncte, 5.5 recuperări, 2.3 pase decisive și 16.1 la eficiență. în timp ce în întrecerea internă a strâns în medie 15.4 puncte, 6.8 recuperări, 2.6 assist-uri și 15.9 la eficiență, fiind al doilea cel mai productiv jucător de la Cibona. 

Totodată, Sakic este component al naționalei de seniori a Croației pentru EuroBasket 2017 și foarte probabil fanii îl vor putea vedea la lucru la Cluj-Napoca în Grupa C de la Campionatul European. Zeljko a fost component al naționalei și la Olimpiada de la Rio, acolo unde a terminat pe locul 5. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!