Stiri

Zeljko Sakic: „Sperăm să fim chiar mai buni decât până acum”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
07.12.2017

Extrema originară din Croația a clujenilor, Zeljko Sakic, a reușit un nou meci foarte bun și în compania celor de la Lukoil Academic Sofia, demonstrând încă o dată că a fost un transfer reușit pentru trupa lui Mihai Silvășan. 

La finalul meciului câștigat de U-BT în fața celor de la Lukoil Academic Sofia, 83-70, croatul a spus câteva cuvinte despre calificare și speranțe pentru faza următoare din FIBA Europe Cup. 

Am avut un joc destul de bun în această seară, planul nostru a fost să câștigăm această grupă și am reușit. Mergem mai departe în faza următoare, sperăm să fim chiar mai buni decât până acum”, a declarat Sakic, conform site-ului oficial al clubului din Cluj-Napoca. 

Silvă l-a folosit pe Sakic preț de 24 de minute în partida cu bulgarii, timp în care a reușit să-și treacă în cont un double-double cu 13 puncte și 10 recuperări. Acesta și-a mai trecut în cont o pasă decisivă, o intercepție, dar și o minge pierdută, totul pentru un indice la eficiență de 18 unități. Din punct de vedere al procentajelor, Sakic a încheiat disputa cu 33% (2/6) de la 2 puncte, 50% (1/2) de la mare distanță și 85% (6/7) din dreptul liniei de fault. 

U-BT și-a adjudecat însă victoria în fața celor de la Lukoil în urma unui joc colectiv foarte bun, cele 13 puncte ale lui Sakic fiind urmate de 12 venite de la Kroomah, 12 de la Watson, 11 Torok, 10 Drungilas, 10 Kariniauskas, 8 Barro și 7 Kuti. 

*Foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!