Stiri Liga I Masculin

Zoly Safar: „Imi doresc sa ajungem la turneul final”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
16.01.2013

zoly safarZoly Safar, antrenorul echipei de baschet Știința București, a analizat, într-un scurt interviu, situația înainte de primul meci al echipei din acest an calendaristic. Știinta va juca sâmbată, de la ora 13.30, în Sala Leul, cu SCM 2 Craiova.

Obiectivul echipei este turneul semifinal în cel mai rău caz, dar personal îmi doresc turneul final. De asemenea aș vrea să formăm un nucleu pentru anii următori, să jucăm din ce în ce mai bine, să aducem lume la sala, a declarat Safar în interviul acordat site-ului oficial al clubului universitar.

Mă bucur că într-un timp atât de scurt de la începerea proiectului Știința am început să legăm niște relații de joc și să ne luptăm  cu cele două principale candidate la promovare, Chiajna și Steaua, a mai adaugat antrenorul formației bucureștene.

Știința este matematic calificată în faza următoare a Ligii I și mai are de disputat doar partida cu oltenii în runda preliminară, urmând să stea în ultima etapă.

Din grupa 2, din care universitarii fac parte, se vor mai califica Concordia Chiajna și Steaua Bucuresti.

Cititi varianta integrala a interviului AICI!

1 comentariu la aceasta stire:
  • coffice25 :

    Multa Bafta !
    Ai o echipa frumusica Zoly Safar ! Bravo si multa bafta pe viitor !

    cu 11 ani în urmă (04.02.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!