Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Zoran Mikes: „Am meritat să câștigăm, fără nicio urmă de îndoială”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
22.04.2017

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a egalat seria la general, 1-1, în finala Ligii Naționale de Baschet Feminin, după ce a trecut pe teren propriu de Universitatea Cluj, 72-66. Victoria era foarte importantă pentru trupa lui Zoran Mikes în condițiile în care clujenecele se impuneau cu o zi în urmă tot în Sala „Kati Szabo”, 66-64, iar umătoarele 2 meciuri ale seriei se joacă sub Feleac în Sala „Horia Demian”. 

TotalBaschet a luat legătura cu antrenorul campioanei en-titre, Zoran Mikes, care ne-a vorbit despre cel de-al doilea joc al finalei și unde s-a făcut de această dată diferența dintre cele două finaliste. 

„Prima repriză a fost probabil produsul jocului de ieri unde am putut câștiga, însă din păcate am pierdut. A fost evident faptul că am vrut să arătăm altfel de această dată, să ne arătăm adevăratul nostru caracter. Cred că am găsit soluții mai bune în ofensivă, dar Clujul a fost o echipă mult mai relaxată în prima repriză și a marcat 6 aruncări de 3 în urma unor greșeli defensive din partea noastră, aceasta fiind probabil și cheia partidei care s-a jucat cu o zi în urmă. Din punctul meu de vedere acesta este motivul datorită cui ei au fost prezenți în meci. Am știut asta, iar noi dacă începem doar să ne concentrăm pe anumite detalii, atunci aceste aruncări de la distanță ale adversarului vor începe să nu mai intre la fel.

În repriza secundă noi am rămas agresivi și ne-am concentrat și mai mult, am reușit câteva aruncări importante de la distanță, dar Clujul a revenit din nou în joc cu ajutorul unor aruncări norocoase. Finalul de meci ne-a prins cu o defensivă foarte bună și am meritat să câștigăm fără nicio urmă de îndoială. Am arătat dăruire din toată inima și mai ales caracter pentru că am răspuns în forță după doar 24 de ore de la primul meci. 

Acum urmează să ne odihnim și să ne pregătim pentru următoarele meciuri de la Cluj-Napoca. Ne așteptăm să jucăm și mai bine, vom ajusta din mers alte detalii și sperăm să câștigăm cel puțin un meci acolo, sau de ce nu, ambele”, a sublininat antrenorul principal al Sepsi SIC.

Totodată, Mikes, a ținut să vorbească despre fanii echipei sale și despre importanța participării lor active meci de meci atât pe teren propriu, cât și în deplasare.

„Despre fanii noștri nu pot să spun altceva decât că sunt extraordinari. Sunt gălăgioși și în același timp extrem de civilizați și merită un respect uriaș deaorece creează o atmosferă incredibilă fără alte probeleme. Asta este în general foarte bine pentru baschet, implicit interesul pentru acest sport crește cu putere. Copiii sunt mult mai interesați să joace baschet, iar asta este foarte important și foarte bine pentru baschetul din România. Suntem fericiți că avem oportunitatea să fim încurajați într-un asemenea fel, iar noi, la rândul nostru, vom da totul pentru fanii noștri și le vom da și mai multe motive să fie mândri de echipă”, a concluzionat Zoran Mikes. 

Conform site-ului FRB, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe are de departe cea mai bună asistență la partidele de pe teren propriu cu o medie de 1.320 spectatori pe meci, asta în 18 partide jucate de gruparea alb-verde în acest sezon acasă. Pe locul secund se află Olimpia CSU Brașov cu 753 de suporteri pe meci, în timp ce Universitatea Cluj este pe locul 5 la acest capitol, reușind să strângă în arena de pe malul Someșului Mic o medie de 553 de spectatori. 

Cu siguranță această medie a Universității Cluj va crește odată cu meciurile 3 și 4 din finala cu Sepsi, meciuri programate miercuri, 26 aprilie, respectiv joi, 27 aprilie. 

*Foto: Gyurkó-Henning Balázs (Crow Security)

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Tihi :

    SEPSI SIC CAMPIOANA
    CONGRATULATIONS ZORAN !! WE ARE THE BEST !!

    cu 7 ani în urmă (22.04.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!