Zoran Mikes: „Am pierdut o piesă importantă din puzzle-ul echipei noastre”


Antrenorul de la Sepsi SIC și-a exprimat regretul că Ioana Ghizilă va rata finalul celui mai bun sezon al său

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a primit o lovitură importantă după ce a pierdut-o pentru tot restul sezonului pe Ioana Ghizilă, principala jucătoare sub 23 de ani din lot. Antrenorul Zoran Mikes a vorbit despre progresul fundașului care are ruptură la ligamentele încrucișate de la genunchiul stâng.

„Sunt trist deoarece Ioana va pierde finalul celui mai bun sezon al său, când a muncit foarte mult și merită să fie răsplătită pentru asta. A reușit să fie considerată una dintre cele mai bune jucătoare românce, indiferent de vârsta ei și sunt foarte trist pentru că s-a accidentat. A avut libertate totală și a progresat foarte mult în toate aspectele jocului ei. S-a bucurat de baschet și calitățile sale baschetbalistice sunt cu siguranță mai bune și mai bune în fiecare zi. La clubul Sepsi-SIC suntem primii și cei mai buni martori ai progresului ei și suntem cu adevărat mândri de devotamentul ei și cât de angajată este să atingă un nivel mai înalt.

Este păcat că nu va participa în ultima parte a sezonului și nu va avea șansa să lupte în teren pentru titluri în acest sezon, dar promitem că o să îi dăm această oportunitate anul viitor. Cred că o să revină și mai puternică și vom fi cu ea și vom urmări procesul de recuperare complet”, a declarat Zoran Mikes pentru pagina de facebook a formației covăsnene.

ACS Sepsi SIC s-a mai confruntat în acest sezon cu două accidentări grave. Viorela Rus a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior, în presezon, la începutul lunii septembrie. Jovana Pasic s-a accidentat la umăr în finalul lunii noiembrie. Muntenegreanca a revenit pe teren la meciul de la finalul săptămânii trecute, după mai mult de trei luni în care n-a jucat.

Ioana Ghizilă are cea mai mare medie de minute în această ediție de campionat pentru deținătoarea titlului. După accidentarea din returul sfertului de finală din cupă de la Arad, Renata Kovacs i-a luat locul în 5-ul de start în toate cele trei meciuri jucate de Sepsi SIC în campionat.

„Am pierdut o piesă importantă din puzzle-ul echipei noastre, dar după accidentarea ei am arătat în următoarele trei meciuri că avem arme să luptăm și am câștigat toate jocurile convingător. O să fim și mai motivați să ne dovedim calitatea și vom lupta și pentru medaliile de aur ale Ioanei, împreună cu fanii noștri. Acum cel mai important lucru este ca operația Ioanei să meargă bine și procesul de recuperare să decurgă fără probleme. Îi urăm noroc și o să fim alături de ea de la început până la sfârșit. O să facem totul pentru a o ajuta să aibă o mare revenire și poate să conteze pe noi mereu”, a adăugat Zoran Mikes.

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe încheie sâmbătă faza a doua a sezonului regulat din LNBF cu un meci pe propriul teren, cu ocupanta locului secund, CSM Satu Mare. Covăsnencele găzduiesc în 30 și 31 martie Final 4-ul Cupei României, urmând să joace cu Olimpia CSU Brașov în semifinală. Campioana își cunoaște deja adversara din primul tur de play-off, Rapid București, echipa venită din Grupa Galbenă. Faza eliminatorie din campionat începe în 6 aprilie.

*foto: Miska Brigitta



Vizualizează pagina personală a jucătorului Ioana Ghizilă
Vizualizează pagina personală a antrenorului Zoran Mikes
Citește ultimele știri despre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe

Andreea Vlase / 21 March 2019 / 15:13


Galerie foto


0 
Ioana cel mai bun transfer al sezonului la Sepsi! 
21 March 2019 17:01
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Ioana este o superjucatoare si foarte talentata.Pacat ca nu va prinde finalul campionatului,pentru ca marita si era una dintre arhitectele succesului in acest campionat. Insanatosire grabnica,si te asteptam pe teren Ioana!! 
24 March 2019 10:26

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
ACS Sepsi SIC câștigă și meciul doi de acasă cu FCC ICIM Arad din semifinala LNBF
Campioana a făcut diferența de după semicerc și are 2-0 în serie după un joc puțin mai echilibrat ca primul  
CSM Satu Mare conduce cu 2-0 în semifinala cu Olimpia CSU Brașov
Vicecampioana s-a impus și în al doilea meci de acasă, în care s-a desprins decisiv în sfertul 3 
CSM Târgoviște va juca pentru locul 5 după ce s-a impus din nou cu CSU CSM Oradea, la Pitești
Dâmbovițencele încheie fără probleme cu 2-0 seria cu echipa venită din a doua grupă valorică  
Jovana Pasic: „Am câștigat și asta este important, dar este doar un pas în drumul spre aur”
ACS Sepsi SIC a obținut o victorie clară în primul meci din semifinala LNBF cu FCC ICIM Arad 
CSM Târgoviște întrerupe seria de înfrângeri cu un succes în primul meci pentru locurile 5-8
Dâmbovițencele au folosit puțin jucătoarele experimentate în duelul cu tânăra echipă din Oradea  
Bogdan Bulj: „Nu am răspuns bine apărării agresive. Am fost moi în ambele direcții”
FCC ICIM Arad a pierdut la 27 de puncte în deplasare primul meci din semifinala cu ACS Sepsi SIC 
Romina Filip: „Am întâlnit una dintre cele mai solide echipe ale ligii în acest sezon, cu pretenții justificate la câștigarea unui trofeu”
Românca a fost a doua marcatoare a Olimpiei CSU Brașov în primul joc al semifinalei cu CSM Satu Mare 
Marina Solopova, triple-double în victoria lui Sepsi SIC din primul meci al semifinalei cu FCC ICIM Arad
Kristina Higgins a reușit al 17-lea double-double pentru alb-verzi în campionat 
ACS Sepsi SIC deschide semifinala cu o victorie clară cu FCC ICIM Arad
Alb-verzile au controlat primul meci al seriei și au înscris 30 de puncte pe contraatac 
CSM Satu Mare se impune acasă în primul meci din semifinala cu Olimpia CSU Brașov
Sătmărencele au condus tot jocul și au avut un procentaj foarte bun la șuturile din semicerc 
laca1968 Incredibil!
0 
O specie nemaiantalnita intr-o arena sportiva! Un asa numit presedinte de club isi arata fundul si arunca cu muci la adresa unor femei din tribuna. Congrat Marcel Urban ! 
click pt. Articol 25 April 2019 22:04
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Pe langa echipa trebuia amendat si Muresan,avand un comportament nesportiv si inacceptabil,atacand arbitrii,gazdele,masa oficiala si el ca un dictator a dat ordin pentru parasirea terenului si neparticiparea la ceremonia de festivitate.Acest Muresan este mic,foarte mic,si la propriu si la figurat!Rusine domnule Muresan,cu astfel de decizii si comportament nu ajuti de loc echipa,care altminteri este o echipa simpatica si valoroasa. 
click pt. Articol 12 April 2019 16:05
ydesh_apu Continuare
0 
FRB ar trebui sa-si revizuiasca regulamentul dupa fiecare caz de acest fel astfel incat la urmatoarea publicare a lui, ambiguitati gen: "recomandabil" sa dispara. Sunt fix cuvintele cheie in baza carora orice lege poate fi interpretabila si in consecinta incompleta. Decizia cluburilor de a adera la FRB sau alta liga straina, sau sa isi constituie o liga noua, este iarasi a cluburilor participante si FRB ar trebui sa nu poata sa actioneze nicicum impotriva acesteia, alfel traim sub dictatura MInisterului care ar impune ce sa existe si ce nu, inacceptabil in democratie. 
click pt. Articol 09 April 2019 04:04
0 
Referitoare la amenzi, deoarece au mai existat abuzuri pe vremea doamnei Tocala in sensul luarii unei decizii convenabile FRB in detrimentul uneia corecre. Daca in regulamentul ei intern, FRB a prevazut CLAR asemenea amenzi pentru comportamentul echipei Satu Mare, atunci aceasta echipa are de ales: sa plateasca sau sa iasa de sub tutela FRB. Vad insa cum defileaza fara adversar echipa Miercurea Ciuc in campionatul feminin. Daca nu e o repetare tip Asesoft privitor la drepturi sau privilegii, mai are sens campionatul feminin de baschet? Mai bine instituim regula: cine e pe locul 2, deoarece locul 1 este clar... 
click pt. Articol 09 April 2019 03:53
0 
Imnul secuiesc dupa ce s-a cantat imnul Romaniei? Minciuna! 
click pt. Articol 08 April 2019 17:31
cristy of,of
0 
de ce ati transmis meciul? asa trebuie sa dau dreptate celor de la Satu-Mare.Asa cum am mai scris 2 din cei 3 arbitri plus comisarul au putut oficia corect si fara probleme steaua-dinamo,deci se poate arbitra corect dar atunci cand federatia are "datorii" ce poti sa faci? 
click pt. Articol 08 April 2019 15:07
0 
Bravo felicitari pentru declaratia data mai ales finalul ei😁😁😁 cred ca ar fii ideal sa joci direct finala domnule Mikes😁😁😁 
click pt. Articol 07 April 2019 19:39
Heidy Respect !
0 
Pentru tot ce ai facut pentru baschet dar cum varsta isi spune cuvantul te inteleg, gandirea si exprimarea ta nu mai poate fi asa lucida 😁😁😁 Fetele astea tinere nu a invatat nimik de la voi asta deoarece voi v-ati vazut numai interesul personal......observ ca sunteti primele la dat din gura in interviuri.....am si eu o intrebare asa pentru public......ce s -a intamplat cu Alexandra Ghita o tanara de viitor al baschetului feminin......iti spun eu marele antrenor promoveaza "prieteniile'care sunt apropiate de varsta lui😁😁😁😁 EL CREDE ca "prieteniile' il pot ridica din mediocritate 😁😁😁,imi cer scuze ca fac asemenea afirmatii despre marele antrenor Tanase dar cand am citit declaratia lui la finalul primului meci din play off am crezut ca mor😁 Este posibil sa te surprinda o echipa cu joc in zona??? Dar ce "jocul in zona" vine de pe planeta Marte?😁😁😁😁 aaaaaa am inteles marele Tanase este antrenor de popice nu de baschet😁😁😁😁 
click pt. Articol 07 April 2019 19:19
Heidy 😁😁😁😁
0 
Pentru ce sunteti pregatite fetelor?😁😁😁 scuzati-mi curiozitatea😁😁😁 nu vedeti că,marea rivala isi face curătenia de primavara😁😁😁 
click pt. Articol 01 April 2019 19:44
Heidy Pacat
0 
A fost o jucatoare foarte buna pentru campionatul nostru,cred ca a sosit timpul sa isi puna gbetele in cui 😚.Multumim Mo. 
click pt. Articol 01 April 2019 19:37