Stiri

Zoran Mikes: „Sunt foarte bucuros că am arătat caracter. Chiar și cu multe greșeli am fost capabili să câștigăm în acest mod”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
02.11.2018

Campioana României a trecut peste eșecul din prima etapă a EuroCup și a controlat aproape în totalitate partida cu Mersin BSB, câștigată cu 87-70. Alb-verzile au pus multă presiune cu apărarea și au reușit o victorie importantă în fața unei reprezentante a unui campionat foarte puternic. Zoran Mikes a fost mulțumit de jocul echipei sale, deși au fost și destule greșeli.

„Sunt foarte bucuros că am arătat caracter astăzi, după înfrângerea de săptămâna trecută. Nu am fost mulțumiți de evoluția noastră, nu am fost suficient de energici. Astăzi am avut energie, am arătat-o cu acest număr de recuperări, am avut mai multe ca ele. Am vrut să fim tari și să luptăm pentru fiecare posesie. Sunt mulțumit de cum am jucat, chiar și cu multe greșeli, am vut 20 de mingi pierdute, am ratat 9 libere și tot am fost capabili să câștigăm jocul în acest mod”, a declarat Zoran Mikes la conferința de presă de după meci.

Tehnicianul campioanei a amintit difrența de valoare dintre campionatul românesc și cel al Turciei. Mersin BSB a pierdut la 20 de puncte în întrecerea internă etapa trecută, cu Botaș Spor.

„Mersin este o echipă foarte bună. Au venit după meciul pierdut în campionat. Au un campionat foarte puternic, fiecare meci din campionatul turc este foarte greu. Noi nu avem această situație aici, pentru noi cele mai tari meciuri sunt în EuroCup, dar avem nevoie de adversari mai buni în campionat să ne putem pregăti mai bine pentru Europa. Cred că am făcut lucruri bune la antrenamente, ne antrenăm foarte tare. După meciul de joia trecută, cred că am răspuns foarte bine și sunt foarte mândru de echipă. Vreau să-i felicit și pe fani, care ne-au susținut până la capăt meciul trecut, când eram conduși cu 20 de puncte, ne-au susținut și azi, de fiecare dată au făcut o atmosferă grozavă.

Cred că am respectat multe detalii, pe care trebuie să le respecți când pregătești un meci cu Mersin. Cred că de la începutul meciului, pe tot parcursul acestuia, jocul a fost în mâinile noastre. Este impresionant pentru mine că am putut să facem asta. Am văzut jucătoarele interesate la fiecare antrenament, au întrebat cum facem asta, au fost foare implicate toată săptămâna să pregătim acest meci. În acest mod trebuie să continuăm și asta ne-a dat rezultatul astăzi, cu toate miciile detalii și cu inima”, a adăugat Zoran Mikes.

Pentru ACS Sepsi SIC urmează duminică duelul cu formația pe care a învins-o anul trecut în finala campionatului, CSM Satu Mare. La mijlocul săptămânii viitoare, alb-verzile joacă primul meci în deplasare în această ediție de EuroCup, pe terenul celor de la Orman Genclik.

*foto: Miska Brigitta / Sepsi-SIC facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!