Stiri Liga I Masculin

ALEGERI 2017. Sebastian Răducanu: "Legislația trebuie adaptată la realitățile anului 2017"

Bogdan Pîrvu

Bogdan Pîrvu
04.05.2017

Sebastian Răducanu, presedintele Baschet Club Timba Timisoara este unul dintre cei 20 de candidați pentru poziția de membru în Biroul Federal al Federatiei Romane de Baschet. Oficialul bănățean ce este alături de "ursi" încă de la înființarea clubului de pe malul Begăi, indiferent că formația a activat în prima ligă sau în liga secundă a baschetului românesc, si-a exprimat dorinta de a candida la categoria "Alte Structuri", după cum au fost împărțite de către forul de la Bucuresti.

Răducanu a răspuns afirmativ inițiativei noastre de a-si expune public programul său, fiind de părere că legislația ar trebui adaptată la realitățile anului 2017.

Ce vă recomandă pentru a ocupa poziția de membru în Biroul Federal?  

Am intrat în lumea baschetului în urmă cu 11 ani, am fost mai întâi susținător, apoi finanțator al BC Timba Timișoara, un club care a trecut prin toate fazele baschetului românesc. Cred că în acești 11 ani am acumulat experiență, știm exact cum funcționează lucrurile la toate nivelurile, ce trebuie îmbunătățit și unde putem ajuta. Poate este important și faptul că de aproape 15 ani conduc societăți comerciale cu sute de angajați și știu cum se gestionează situații complicate și banii privați. 

De ce dumneavoastră si nu un alt candidat?

Eu nu pun problema așa, radical să zic. Mi-aș dori ca toți cei care candidează să aibă un post în forururile de conducere și să muncim cu toții pentru dezvoltarea baschetului românesc. Însă, ne aflăm într-o competiție și doar unii pot câștiga. Însă, indiferent de învingători și învinși, trebuie să rămânem cu toții alături de baschet și să îl susținem din pozițiile noastre viitoare atât cât putem.

Care sunt proiectele dumneavoastră pentru urmatorii patru ani?

Un prim pas care cred eu că ar trebui făcut este legat de adaptarea legislației la realitățile anului 2017, adică trebuie să avem o lege a sportului foarte clară, un act normativ care să reglementeze foarte clar cum poate fi finanțat sportul de autoritățile locale. Momentan este o mare nebuloasă și multe cluburi au de suferit din această cauză. Am vorbit cu câteva persoane din Ministerul de Finanțe și din Miniserul Sportului pentru a încerca să găsim o rezolvare a acestei probleme. Mai apoi, mă interesează în mod special dezvoltarea baschetului juvenil, pentru că baza acestui sport, copiii, nu au în acet moment condiții foarte bune pentru a se pregăti, pentru a face pași concreți către performanță. Cred că dacă vom reuși, alături de viitoarea conducere a FRB, să ne aplecăm serios către aceste probleme, la finalul mandatului vom fi împăcați cu noi înșine.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!