Minute | 27:48 |
Puncte | 16 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 5 |
Eficienta | 18 |
Ca şi în cazul lui Leonard Filip, jucătorul originar din Timişoara şi repatriat de BC Timba, „urșii” au anunţat astăzi, prin intermediul paginii oficiale de facebook, reîntoarcerea lui Alexandru Mihuţi, după scurtă escapadă a acestuia în Ardeal, la BC Mureș. Baschetbalistul de 205 centimetri, născut la Deva, evoluează pe poziția de pivot.
Chiar dacă a debutat la BC Turabo Târgoviște, unde a evoluat timp de două sezoane, începând cu anul 2007, Mihuți și-a petrecut cea mai mare parte a carierei pe Bega unde a evoluat atât pentru Timba cât și pentru BC Timișoara. În sezonul anterior a avut 20 de apariții, în care a strâns medii de 3.6 puncte, 2 recuperări și 0.6 pase decisive. Din cele 20 de partide, doar patru au fost în maioul lui BC Mureș, mediile lui fiind 1.5 puncte, 0.3 pase decisive și 0.7 recuperări.
În acest moment BC Timba Timișoara se află în cantonament la Vrbas, în Serbia, urmând să li se alăture și Alexandru Mihuți. Primul amical al galben-negrilor va fi în compania echipei Spartak Subotica.
CSO Voluntari completează careul de ași ai Ligii Naționale de Baschet Mascu...
U-BT Cluj-Napoca începe cu dreptul semifinala cu FC Argeș Basketball
Joi, 25 aprilie, încep cele două semifinale ale Ligii Naționale de Baschet...
CSO Voluntari completează careul de ași ai Ligii Naționale de Baschet Mascu...
U-BT Cluj-Napoca începe cu dreptul semifinala cu FC Argeș Basketball
CSM Oradea câștigă fără probleme meciul doi cu Voluntari și este la un pas...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!