Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC SCM Timișoara a învins Phoenix

Cătălin Rădulescu

Cătălin Rădulescu
05.11.2016

Sala Constantin Jude a găzduit vineri seara partida BC SCM Timișoara – Phoenix Galați, partidă din cea de-a VII-a etapă a LNBM.

Gazdele au început cu 5-ul: Jeremic, Komatina, Otasevic, Popa-Calotă, Drăgușin iar gălățenii au replicat cu: Waters, Pesic, Milovanovic, Bojovic, Guțoaia. După un început echilibrat, Phoenix, cu Pesic și Waters eficienți, a trecut în avantaj, scor 11-6 (min.4).

Tehnicianul Nenad Mandic a cerut time-out, elevii săi i-au ascultat sfaturile, Popa Calotă a restabilit egalitatea iar Komatina, Jeremic și Diaz au dus Timișoara la un avantaj de 11 puncte după primele 10 minute. Echipa gălățeană a dat semne că va reveni după un ecart de 5-0, dar imediat Jeremic a scuturat plasa din afara semicercului, coechipierii săi Diaz și Popa Calotă l-au secondat cu aruncări de 2 p și echipa gazdă a intrat la vestiare cu plus 14 pe tabelă, asta după ce Bojovic a reușit un buz better.

SCM Timișoara a continuat să aibă inițiativa și pe finalul sfertului trei s-a desprins decisiv: 72-47 (min. 29). Echipa pregătită de Florin Nini nu a depus armele, s-a apropiat la 15 puncte, și-a adjudecat ultimul sfert dar a fost prea târziu pentru a mai schimba soarta partidei. Rezultat final: BC SCM Timișoara – Phoenix Galați 93-76 (28-17, 19-16, 25-16, 21-27).

Principalii marcatori: Jeremic 19 p, Komatina 19 p, Diaz 16 p, Rambo 13 p respectiv Bojovic 22 p, Pesic 14 p, Guțoaia 11 p, Waters 14 p. După această victorie, SCM Timișoara acumulează 11 puncte și pentru 24 de ore cel puțin urcă pe primul loc. Phoenix rămâne pe locul XI cu șase puncte și două meciuri restanță.

*Foto: Sebastian Tataru/Mediafax

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!