Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BCM U Pitești se impune în fața celor de la BC Timișoara

Valentin Todea

Valentin Todea
29.11.2015

Argeșenii au câștigat meciul de pe teren propriu împotriva echipei bănățene cu scorul de 69-57 (16-17, 16-7, 18-16, 19-17). 

Echipele de start:

BCM U Pitești: Ross, Stăncuț, Bobrov, Jogela, Mladenovic

BC Timișoara: Dundjerski, Milencovici, Subotic, Smith, Djapa

Gazdele au început meciul cu un run de 5-0 la care trupa de pe Bega a răspuns prin Subotic, 5-4, însă Bogdan Stăncuț a înscris de la 3 puncte și din interiorul semicercului pentru 10-4. Cu mai puțin de trei minute rămase din primele zece, oaspeții au egalat la 12 prin Jelenic, pentru ca ulterior să preia conducerea.

Pustozvonov și-a readus echipa în avantaj la jumătatea sfertului secund, 24-22, moment după care piteștenii nu au mai cedat superioritatea de pe tabelă. Jogela de la semi-distanță și Stamenkovic cu două libere transformate au stabilit scorul pauzei mari, 32-24.

Ross își distanțează formația la 12 lungimi în startul penultimei părți a partidei, 36-24, iar Smith reduce diferența la 7 puncte, 38-31. Bănățenii se apropie la două posesii, 45-40, dar „vulturii” încheie cel de-al treilea sfert cu un avantaj liniștitor, 50-40.

Timișoara deschide ultimul act printr-un three-point-play reușit de Smith, ca mai apoi Mladenovic de la 2 puncte să ducă scorul la 59-43. Cu aproximativ 4 minute rămase din meci, băieții lui Milorad Perovic vin la 10 puncte după coșul de la mare distanță al lui Subotic, 65-55, însă nu au forța de a mai schimba soarta confruntării. Ross înscrie de două ori din interiorul semicercului iar Djapa marchează ultimele puncte ale partidei pentru a stabili scorul final.

Pentru echipa antrenată de Jovica Arsic s-au remarcat Mladenovic (13 puncte, 13 recuperări), Ross (13 puncte, 9 recuperări, 3 pase decisive), Jogela (14 puncte, 5 recuperări, 2 assist-uri, o intercepție) și Pustozvonov (12 puncte, 3 recuperări, o intercepție).

De la BC Timișoara au ieșit în evidență Smith (19 puncte, 8 recuperări, o intercepție) și Subotic (19 puncte, 3 intercepții, 2 recuperări) și Djapa (7 puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive, o intercepție).

*Foto: Ciprian Badica/Facebook BCM U Pitești

13 comentarii la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești boby77 :

    Meci
    Jucam fara niciun orizont,jucatorii nu inteleg ce le cere antrenorul. Mladenovic este slab, nu vom termina in primele 6.

    cu 8 ani în urmă (29.11.2015)
    • veghetor:

      Mladenovic
      Slab = 13 puncte + 13 recuperări și 24 eficiență!!!

      cu 8 ani în urmă (29.11.2015)
    • FC Argeș Pitești Rudolf:

      Re
      Nu iti pune capul cu oamenii care nu stiu baschet. Am spus-o de la inceput, Mladenovic e un pivot ok. Are medii bune, e cel mai constant. PS: @boby, te-ai uitat la vreun alt meci?

      cu 8 ani în urmă (30.11.2015)
    Raspunde
  • FC Argeș Pitești Renan :

    Re@Rudolf@parere
    Intr-adevar Mladenovici conform cifrelor e cel mai efient din echipa. Dar lucrul asta trebuie sa ne dea de gandit. Echipa nu s-a legat inca desi duminica jucam ultima etapa din tur. Jucatorii sunt inconstanti, n-a fost nici un meci in care macar 3 jucatori sa joace la capacitate maxima. E foarte important jocul cu Energia, daca invingem legam doua victorii si terminam turul cu 6-5. Apoi avem 4 meciuri: doua acasa cu Galati si Medias si deplasari la Craiova si Dinamo. Sunt convins ca putem invinge cel putin intr-una din deplasari in afara de cele doua meciuri de acasa in care victoria e obligatorie. @Rudolf: care e parerea ta despre jocul echipei? Cum ti se pare antrenorul?

    cu 8 ani în urmă (30.11.2015) Raspunde
  • FC Argeș Pitești boby77 :

    Re
    Cate mingi consecutive a pierdut Mladenovic la Oradea? Sa-l vedem ce eficienta va avea cu Energia si apoi sa-l laudam, nu cu echipe de duzina.

    cu 8 ani în urmă (30.11.2015)
    • veghetor:

      ...
      și la Oradea a fost cel mai bun marcator, recuperator și cu cea mai bună eficiență (dintre piteșteni), deci cumva acele mingi pierdute au fost compensate. Totuși, cred că ar fi și mai eficient dacă ar fi odihnit mai mult. Pentru un om de poziția 5 peste 30 de minute pe meci sunt prea multe, după părerea mea!

      cu 8 ani în urmă (30.11.2015)
    Raspunde
  • FC Argeș Pitești boby77 :

    !
    5-6 mingi a pierdut si implicit meciul, asa ca eficenta nu se mai ia in calcul cand echipa pierde din cauza lui.


    cu 8 ani în urmă (30.11.2015) Raspunde
  • FC Argeș Pitești Rudolf :

    Re@Boby@Renan
    Boby, nu cred ca putem discuta. Esti pe langa. Renan, din ce vad eu, nefiind un specialist, jocul nu e unul excelent, dar unul ok. Sigur ca meciul cu Energia e foarte important. De fiecare data nu e in mana cate un jucator important, fie Ross, Jogela sau Bobrov. Din ce vad, antrenorul tine mult la aparare, poate schimba ceva la nivelul lotului. Eu o sa vin sa sustin echipa mereu, am incredere in ea. Avem 5-5, asemenea Craiovei si lui Dinamo. Pacat de penalizare. In Play Off sunt sigur ca ne calificam. PS: Felicitari, Stancut!

    cu 8 ani în urmă (30.11.2015)
    • FC Argeș Pitești Renan:

      Re
      Schimbari nu stiu daca se vor mai face, Jogela, Ross, Bobrov, Max si Mladenovici nu cred ca vor fi schimbati, Stamenkovici e adus de antrenor, daca au asteptat sa se recupereze jucand jumatate din tur in 5 straini nu cred ca vor renunta nici la el. Cred ca acesta este lotul pe care ne vom baza.

      cu 8 ani în urmă (30.11.2015)
    Raspunde
  • FC Argeș Pitești adu :

    bca
    Si mie mi se pare ca ceva nu merge.dar e un campionat f echilibrat.noi avem cativa jucatori peste media campionatului.max are clasa.acuma ce sa mai zic...cand vad ca fotbal nu mai avem..de alte sporturi nici nu mai vb..e bine si asa.e clar ca ceva mai trebuie la echipa .sa speram ca totul va fi bine .e un sezon destul de important ,pt ca s.au bagat ceva bani si daca nu iese bine ,probabil ca nu.i vom mai vedea la baschet.

    cu 8 ani în urmă (30.11.2015) Raspunde
  • FC Argeș Pitești boby77 :

    Re
    Ce sa discut cu tine ma baiatule, te-am intrebat eu de vorba. Tu esti mai mult pe sub, unde ai stat toata viata, de ti-ai tocit genunchii. Daca te pricepi la baschet vino la mine la liceu sa jucam 1x1 si sa te intreb de regulament.

    cu 8 ani în urmă (30.11.2015)
    • FC Argeș Pitești Rudolf:

      re
      Nu te-a intrebat nimeni daca esti la liceu sau daca stii baschet, probabil nu prea stii. Aici e un site de baschet unde se poate comenta evolutia echipei favorite, nu sa vorbesti tu asa. Fii sigur, esti mic, ai multe de invatat. Daca vezi in Mladenovic un jucator slab, inseamna ca tu esti slab.

      cu 8 ani în urmă (30.11.2015)
    Raspunde
  • FC Argeș Pitești boby77 :

    Re
    Stiu mai mult decat tine mai Pacala, tu te-ai bagat in discutie, nici nu cunosti regulamentul. Mladenovic daca era bun, juca in campionate puternice nu venea la Pitesti.

    cu 8 ani în urmă (01.12.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!