Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Bogdan Murărescu: “Echipa nu e la 100% din niciun punct de vedere”

Marius Petri

Marius Petri
05.10.2014

BC Timba a început cu stângul această ediție a Ligii Naționale, pierzând pe teren propriu cu BCM U Pitești în etapa inaugurală. Bănățenii au fost în majoritatea timpului în urmărirea adversarilor, însă au fost nevoiți să se încline în final, pierzând cu 83-90.

La conferința de presă de după meci, antrenorul gazdelor, Bogdan Murărescu a comentat desfășurarea partidei, spunând că formația sa încă suferă la capitolul omogenitate:

“În primul rând, ne-a lipsit omogenitatea. Am făcut multe greșeli pe partea defensivă, deși am pregătit jocul bine. Am jucat de la egal la egal, însă câteva greșeli individuale în apărare au schimbat puțin cursul jocului. Am fost nevoiți să-i urmărim pe tot parcursul jocului și am ajuns de multe ori la 1-2 puncte distanță, după care ori am ratat o aruncare deschisă, ori am făcut o greșeală în apărare și adversarii s-au dus din nou la 6-7 puncte.”

Tehnicianul timișorean este de părere că diferența dintre cele două formații s-a făcut la capitolul aruncări de 3 puncte, unde piteștenii au avut doar 2 reușite în plus, însă un procentaj mai bun:

“Trebuie să muncim în continuare, nu pot să spun că sunt dezamăgit de felul în care am jucat. Echipa nu e 100% din niciun punct de vedere și lucrul ăsta se vede. Am întâlnit un adversar bun astăzi, care ne-a pedepsit. Au jucat și foarte bine de la distanță, cred că au 50% de la 3 puncte (n.r. 11/22)  și cred că aici s-a făcut diferența. Nici noi n-am aruncat rău, totuși am avut 36% (n.r. 9/25), însă n-a fost suficient. Și la două puncte am suferit, am avut sub 50%, deci procentajele au fost decisive. Am făcut multe greșeli, însă mă bucur că echipa a fost puternică din punct de vedere mental și n-am cedat nicio clipă, iar această atitudine ne dă speranțe pentru viitor.”

Întrebat ce crede despre parcursul formației din Trivale în acest sezon, Murărescu nu a dorit să dea pronosticuri, însă a recunoscut superioritatea alb-violeților în confruntarea din această seară:

“Nu vreau să fac pronosticuri… am pierdut un meci. Nu pot să spun unde se va situa Piteștiul și nici nu mă interesează. Le urez succes, e clar că sunt o echipă bună, dar nu pot să spun unde vor termina campionatul. Astăzi au fost mai buni ca noi.”

În final, antrenorul “urșilor” a încheiat într-o notă optimistă, spunând că echipa sa va juca din ce în ce mai bine pe măsură ce jucătorii vor începe să se cunoască:

“Trebuie să ne cunoaștem mult mai bine în primul rând, pentru că din cauza asta au loc și greșelile pe care le facem. Avem nevoie de timp, doi jucători foarte importanți pentru noi au venit de doar 10 zile la echipă, nu cunosc în totalitate regulile noastre în ceea ce privește faza defensivă și nici cea ofensivă. Cu toate acestea, sunt încrezător și văd o luminiță la capătul tunelului.”

*foto: facebook.com/BCTimba

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!