Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cătălin Burlacu: „Mă bucur nespus de mult că suntem într-o formă bună”

Paul Olar

Paul Olar
20.02.2016

SCM U Craiova își măsoară forțele duminică cu U-Banca Transilvania, într-o dispută ce va demara la ora 17:00. De asemenea, confruntarea contează la etapa inaugurală a fazei secunde din Liga Națională, una ce unește grupările cu pretenții din campionat.

„Urmează niște meciuri de foc. Mă bucur nespus de mult că suntem într-o formă bună, echipa merge într-o direcție bună. Obiectivul nostru rămâne viabil, mentalitatea este profesionistă și starea este pozitivă. În această a doua parte a campionatului vor fi meciuri decise în final. Valorile sunt apropiate, deja ne cunoaștem tactic și structural. Va conta enorm puterea de concentrare. Se va vedea, încet-încet, care sunt candidatele serioase la titlu și care sunt surprizele”, a spus Cătălin Burlacu, potrivit site-ului sportuldoljean.ro.

Burlacu se declară încrezător înaintea partidei cu ardelenii, fiind convins că SCM U are capacitatea de a învinge ocupanta locului secund din clasament.

„Putem să batem din nou Clujul. Trebuie să fim serioși, să ne facem treaba. Nu va fi ușor, cei din Cluj au jucători care au câștigat finale, au jucat în campionate puternice. În partida de acum câteva etape cu ei am încercat să urcăm peste pragul de 10 puncte avans, dar tot timpul au venit peste noi.”

*Foto - Ionuț Greere/sportuldoljean.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!