Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSM Satu Mare este prima echipă calificată în finala LNBF din acest an

Andreea Vlase

Andreea Vlase
30.04.2019

CSM Satu Mare a obținut calificarea în finala LNBF în minimum de meciuri după ce s-a impus și pe terenul Olimpiei CSU Brașov. Jocul trei s-a încheiat cu 68-86, pe sferturi: 26-26, 16-23, 10-17, 16-20. Sătmărencele s-au desprins în sfertul secund și și-au mărit avansul la un maxim de 20 de puncte, după ce gazdele au condus la 8 în primul sfert. Din nou alb-roșiile au făcut diferența din semicerc.

Olimpia CSU Brașov a început meciul trei cu Biljana Pesovic, Marija Prlja, Romina Filip, Alina Podar și Carla Bartee. CSM Satu Mare le-a avut în 5-ul de start pe Dlesha Lloyd, Promise Amukamara, Anamaria Kadar, Andra Mandache și Brittany Denson. La oaspete a absentat Alexandra Uiuiu, iar la gazde Brandi Wingate nu a putut juca din cauza problemelor la genunchi.

Denson a deschis scorul și Filip l-a dus la 3-2 cu prima triplă a partidei. În următoarele minute diferența s-a menținut la o posesie în favoarea gazdelor, care s-au distanțat la 15-7 pe mâna lui Pesovic și Filip (5 puncte la rând). S-a marcat destul de mult de după semicerc în prima perioadă de joc, iar oaspetele au egalat la 22. Și la prima pauză scorul a fost egal, 26-26.

Sfertul secund a început cu trei minute fără coș pentru gazde, timp în care Lloyd, Tavic și Denson au făcut 26-33. A fost rândul oaspetelor să aibă aproape trei minute în care nu au înscris, iar Prlja a egalat la 33-33. Baltic și Amukamara au mărit ecartul la opt lungimi, Podar l-a micșorat la cinci cu o reușită de afară, iar la jumătatea partidei tabela arăta 42-49.

După revenirea de la vestiare jocul a fost destul de echilibrat, dar oaspetele s-au distanțat treptat și la ultima pauză scorul era 52-66. Gazdele s-au apropiat la zece lungimi în debutul sfertului trei, după care sătmărencele s-au distanțat până la 20 de puncte în penultimul minut. Scorul final a fost 68-86 și CSM Satu Mare obține a doua calificare la rând în finala LNBF.

Oaspetele au făcut din nou diferența cu reușitele din interiorul semicercului, 30 de coșuri față de 20, dar și cu 12 recuperări în plus, 42 față de 30. Gazdele au avut cu două triple mai mult, 7 la 5, iar la libere transformate scorul a fost 7-11. 28 de puncte au înscris jucătoarele venite de pe banca sătmăreană, față de 2.

Cea mai bună marcatoare de la învingătoare a fost Brittany Denson, cu 20 de puncte, plus 8 recuperări. Pentru CSM Satu Mare au mai înscris: Amukamara 16 puncte (7 assist-uri), Lloyd 16 puncte, Baltic 12 puncte (5 recuperări), Olah (Orosz) 7 puncte, Tavic 7, Mandache 6 puncte (10 recuperări) și Pop 2 puncte.

Romina Filip a fost coșghetera gazdelor cu 20 de puncte (4x3, 7 recuperări). Pentru Olimpia CSU Brașov au mai înscris: Podar 18 puncte, Bartee 12 puncte (5 recuperări), Pesovic 8 puncte (5 recuperări, 5 assist-uri), Prlja 8 puncte (6 assist-uri) și Al Ash Hab 2 puncte.

CSM Satu Mare se impune cu 3-0 în semifinala cu Olimpia CSU Brașov și va juca a doua finală la rând. adversara va fi învingătoarea dintre ACS Sepsi SCI Sfântu Gheorghe și FCC ICIM Arad, unde alb-verzile s-au impus în meciurile de acasă și conduc și în deplasare. Ambele finale încep în 10 mai. Cea mare se joacă în sistem 3 din 5 meciuri, iar finala mică în sistemul 2 din 3.

*foto: Florin Muresan facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!