Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Asesoft Ploiești a încheiat stagiul de pregătire din Serbia cu o victorie

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
03.09.2014

Campioana României, CSU Asesoft Ploiești, a terminat cu o victorie stagiul de pregătire din Serbia. Prahovenii au învins pe Borac Cacak în ultima partidă înaintea revenirii în România. Este pentru a doua oară în acest presezon când Asesoft învinge formația din Cacak.

Partida dintre cele două formații a fost una foarte strânsă. Asesoft a suferit la aruncările libere plus că nici aruncările de la mare distanță nu au intrat pentru campioana României. Plusul care a făcut ca Asesoft să învingă în ultimul meci de pregătire din Serbia a fost acela că Elevii lui Vladimir Arnautovic au permis adversarilor să marcheze doar 23 de puncte în repriză secundă. Scorul final al partidei dintre CSU Asesoft Ploiești și Borac Cacak a fost 70-64 pentru formația din România.

Cătălin Burlacu a avut o prestație excelentă terminând cu 19 puncte și 6 recuperări. Chris Cooper a încheiat în double double, 13 puncte și 13 recuperări. De la Asesoft s-au mai evidențiat: Alhaji Mohammed 14 puncte, Marius Runkauskas 8 puncte, Dragan Labovic 6 puncte și 5 recuperări, Michalis Pelekanos 6 puncte și 2 mingi câștigate și Dee Brown cu 4 puncte și 6 pase decisive.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!