Stiri Cupa României Masculin

CSU Asesoft Ploiești s-a impus greu în fața lui SCM U Craiovei

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
17.09.2014

CSU Asesoft Ploiești a început noul sezon cu o victorie. Campioana României a învins pe SCM U Craiova în prima manșa din turul întâi al Cupei României. Partida dintre cele două formații nu a fost cea mai alertă confruntare însă la capătul căreia, gazdele au câștigat la 6 puncte. Calificarea nu este tranșată, returul având loc la Craiova.

Angajamentul de start al partidei a fost câștigat de CSU Asesoft Ploiești. Primul coș al sezonului a fost înscris de Cătălin Burlacu, după o aruncare de la mare distanță. Noul jucător al Craiovei, Vucurovic, a răspuns cu aceiași monedă. După începutul furtunos, jocul a intrat într-o perioadă de acalmie, cele două echipe marcând doar 4 puncte în următoarele 3 minute pentru scorul de 5-5. Asesoft a fost prima care a marcat, chiar de două ori consecutiv. Travis Bureau a oprit rapid run-ul gazdelor, după un semi cârlig. Până la finalul sfertului, tabela Sălii Olimpia din Ploiești nu a suferit prea multe modificări. După cele 10 minute ale primului sfert scorul era 15-11, pentru formația gazdă. Debutul actului secund a fost unul perfect pentru SCM U Craiova care a trecut în avantaj. După un coș de sub panou și o triplă, elevii lui Andjelko Mandic au preluat inițiativa. Asesoft nu a găsit un ritm care să-i încurce pe olteni. Dee Brown a fost cel care i-a readus pe ploieșteni la conducere după un joc excelent în special de la mare distanță. Partida a intrat într-un ritm mai alert spre jumătatea sfertului secund. Craiova a reușit să revină la conducere, după un coș superb al lui Bureau și un coș după un turnover al gazdelor, lucru care l-a nemulțumit pe Vladimir Arnautovic, care a cerut time-out. Jocul a rămas sub spectrul echilibrului până la finalul actului, care a fost închis de Dee Brown cu un coș de la mare distanță, pentru un scor la la pauză de 36-31.

Gazda acestei partide, CSU Asesoft Ploiești a început tare secvența secundă, cu un coș de la mare distanță marcat de Jonte Flowers. Jocul bun al ploieștenilor a continuat să fie unul bun și astfel s-au desprins la 10 puncte, scor 41-31. Run de 7-0 al Asesoftului a fost oprit de Krstanovic care a înscris un coș de la 3 puncte. Ploieștenii și-au continuat forcingul și s-au desprins la 13 puncte, moment în care antrenorul Mandic a cerut timp de odihnă pentru echipa sa. Timpul de odihnă a prins foarte bine oltenilor care au revenit la în meci și au dus scorul la 47-45. Cele două echipe au mers umăr la umăr până la finalul primelor 30 de minute, iar scorul înaintea ultimului act era 49-51 în favoarea Craiovei.

Sfertul decisiv a început cu două ratări de ambele părți. Tabela a rămas blocată la 49-51 timp de aproape 3 minute, până când Zoran Krstanovic a înscris de sub panou. Seceta ofensivă a Asesoftului a fost stopată de Dee Brown. Același american a egalat la 53 după o pătrundere în viteză. Tot Brown i-a readus pe ploieșteni în avantaj, scor 55-53. Jocul a continuat să fie unul cu un ritm scăzut iar diferența dintre cele două combatante a rămas mică. Înaintea ultimului minute, Asesoft avea doar un trei puncte avans, 65-62. Uros Velickovic a ratat de la distanţă pentru Craiova în timp ce Labovic a marcat de 3 puncte pentru Asesoft la următorul atac. Oltenii au repus rapid după un time-out iar Krstanovic a marcat de la semidistanță, 68-64 înaintea ultimelor 12 secunde. Asesoft a gestionat bine finalul și s-a impus cu scorul 70-64.

Remarcații partidei:

Asesoft: Dee Brown 26 de puncte, 13 recuperări, 6 pase decisive, Dragan Labovic 14 puncte 5 recuperări, Jonte Flowers 11 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive.

Craiova: Zoran Krstanovic 22 de puncte, 7 recuperări și Travis Bureau 19 puncte, 7 recuperări.

foto: rpressport.ro

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Don Ramon :

    Dado encore et toujours
    Nimic nou sub soare la început de sezon. Se poate spune că e nevoie de un timp de asamblare a echipei. Se poate contraargumenta că, pe lângă faptul că CSM Craiova a jucat în şase oameni, nici ei nu erau împreună de prea mult timp. Pe la începutul sfertului trei deja dădeau semne de oboseală şi diferenţa devenise de 13 puncte în favoarea Asesoftului. Ca un antrenor adevărat ce se află, Mandic a reacţionat şi coroborat cu slamul acela penibil al lui Mohammed, a prilejuit un run de 15 puncte la care anesteziatul nostru suprem n-a avut nicio reacţie serioasă. Nu trec în revistă toate mirările faţă de modul(halul) în care vede şi conduce(?) meciul de pe margine. I-au trebuit trei sferturi de meci să îşi dea seama că pe Bureau nu-l pot ţine oameni grei ca Labovic pentru ca, în sfârşit, să-l dea în grija lui Pelekanos. Cum spuneam, nimic nou sub soare. N-ar mira pe nimeni dacă în cupă o să clacăm, ca în majoritatea dăţilor în care D. A. a fost antrenor, dacă o să pierdem supercupa, dacă o să ne oprim în grupe la Eurocup, pentru ca apoi „să se scoată” în competiţia de anduranţă care este campionatul şi care-i permite şi lui să se prindă cu ce se mănâncă lotul pe care clubul i-l pune în fiecare an, cu o generozitate nemeritată, la dispoziţie. S-ar putea ca jucătorii actuali, prin prestaţii deosebite, cum a fost cazul azi cu Dee Brown, să infirme din previziunile mele cam sumbre. Dado rămâne însă acelaşi…

    cu 9 ani în urmă (17.09.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      !
      Eu am zis intotdeauna ca al vostru Dado este veriga slaba .... lotul vostru de fiecare an a fost mult peste capacitatile lui dar si a campionatului si cu un alt antrenor pe banca (unu adevarat) nu ati fi purtat titulatura de asehoti (nu intentionez sa jignesc cu asta)

      cu 9 ani în urmă (17.09.2014)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!