Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Sibiu se duelează miercuri cu BC Mureș

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
31.01.2017

BC CSU Sibiu primește vizita celor de la BC Mureș Tg. Mureș, miercuri, 1 februarie, în cadrul unei etape intermediare. Partida demarează la ora 19 și nu va fi televizată. 

Sibienii stau bine în clasamentul Ligii Naționale de Baschet Masculin înaintea acestei confruntări. Jucătorii lui Dan Fleșeriu au adunat 11 victorii și continuă pe locul trei, cu 28 de puncte, în vreme ce mureșenii sunt pe locul șapte, cu 25 de puncte. 

Confruntarea se anunță extrem de interesantă având în vedere miza jocului. Galben-albaștrii luptă pentru calificarea în primele șase, iar cei de la Mureș mai speră și ei la un loc în grupa valorică A. Un minus pentru formația condusă de Barnabas Szaszgaspar înaintea acestei confruntări îl reprezintă plecarea lui Alhaji Mohammed, care a decis să se despartă de BC Mureș după un sezon și jumătate. 

În etapa precedentă, CSU Sibiu a obținut o victorie pe terenul celor de la BCM U Pitești, câștigând la o diferență de 9 puncte: 81-70. La rândul lor, mureșenii au câștigat partida cu BCM Olimpic Baia Mare la o diferență de 22 de puncte: 87-65. 

Ultima confruntare directă dintre cele două combatante a avut loc în turul acestui sezon, când sibienii au reușit să câștige la Târgu Mureș după o pauză de 10 ani. Conduși la pauză cu 7 puncte diferență, sibienii au revenit și s-au impus cu scorul de 74-68. 

Partida dintre BC CSU Sibiu și BC Mureș Tg. Mureș de miercuri, 1 februarie, va fi arbitrată de Bogdan Podar, Sorin Drugău și Ciprian Ciocan,  

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

7 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu csv :

    Tigrul e ranit
    si poate fi foarte periculos!
    Au jucat fara Mohammed si la Oradea, unde au castigat. A fost meciul de revenire a lui Gajovic. A jucat la mai putin de 48ore de la sosirea la echipa. Si Djapa a jucat f.putin atunci revenind dupa o accidentare. Intre timp l-au pierdut si pe celalalt american. Totusi situatia e similara,.....as ca atentie!
    CSU cu o victorie maine are asigurat locul 4.

    cu 7 ani în urmă (31.01.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe dolphin :

    Calm!
    Nici o panica! Gayo nu merge la Sibiu. Pleacă în Franța! Deseară. Tigrul e în coma...

    cu 7 ani în urmă (31.01.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    Finish
    Gazdele pot pierde acest meci, altcineva nu...

    cu 7 ani în urmă (31.01.2017) Raspunde
  • BC CSU Sibiu amg :

    3pkt....
    Ti-ai dori probabil sa pierdem...nu iti place ca suntem deasupra voastra in clasament... Eu spun sa castige cine joaca mai bine si merita sa castige. Dupa cele 2 plecari importante de la Mures, cel mai probabil au un moral scazut. Pacat pentru ca Muresul este o echipa frumoasa care lupta cu mult suflet pentru fani...Sibiul pleaca cu avantaj. Lupta CSU!!!
    Dupa haosul de la Craiova, iata Muresul se destrama incet...pacat de Baschetul romanesc!

    cu 7 ani în urmă (01.02.2017)
    • CSM CSU Oradea 3punkte:

      Altfel spus
      Muresul fara jucãtorii cu experienta (si cu mana buna)nu mai au sansa la castigarea meciului doar dacã gazdele prind o zi proastã la aruncari si dacã fac greseli multe...asa cã sibienii pot "pierde" meciul. Nu mã deranjeazã cã CSU este inaintea leilor rosii pe tabelã. Dar recunosc cã asteptam o surprizã de la mureseni in cazul in care nu se destrama lotul lor.

      cu 7 ani în urmă (01.02.2017)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe dolphin :

    Management!
    In Românica toate sunt prost făcute. La fel și legea sportului și legea sponsorizării! Până nu avem sport FĂRĂ intervenția (a se citi furtișaguri) statului până atunci vom avea echipe desființate de pe o zi pe alta. Statul este un manager foarte prost! Și hoț! (asta se vede mai nou oricum). sportul este păgubit cu un manager prost! Și hoț!

    cu 7 ani în urmă (01.02.2017) Raspunde
  • CSU ACS Rookies Oradea moise :

    amg
    suporter Oradea, vreau sa castige Sibiul meciul cu Tg Mures, asa Oradea va avea mai mari sanse la locul 4 pentru play off; inca am emotii si pt calificarea in top 6. Hai Oradea! Daca termina in primele 6, probabil ca Timisoara va fi echipa de pe locul 6 la finalul sezonului regulat, Pitesti pe 5, Oradea la lupta cu Sibiu pt locul 3-4 , Cluj pe 1 si Steaua pe 2 , asta in caz ca Steaua nu face o gramada de pasi gresiti in lop 6. In play off, Cluj-Craiova sau Galati, Steaua-Tg Mures, Sibiu-Timisoara, Oradea-Pitesti

    cu 7 ani în urmă (01.02.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!