Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „Băieții noștri arată spirit de echipă și de sacrificiu”

Valentin Todea, Bogdan Isailă

Valentin Todea, Bogdan Isailă
09.03.2019

CSU Sibiu a câștigat pe teren propriu în fața celor de la SCM Timișoara, scor 97-71, după o prestație solidă în repriza a doua, atunci când oaspeții nu au avut replică la atacurile gazdelor iar galben-albaștrii s-au distanțat considerabil pe tabela de marcaj. Antrenorul Sibiului, Dan Fleșeriu, a vorbit la finalul confruntării din Sala Transilvania:

„Am pornit foarte greu meciul, s-a văzut oboseala de marți, am avut timp foarte puțin la dispoziție pentru a ne reveni, nu mai este vorba de o pregătire specială pentru aceste meciuri. În sfertul trei băieții au înțeles că dacă ne apărăm agresiv vom reuși să câștigăm. A fost exclusiv dorința lor de a face un pas în față, și mă bucur că au simțit așa și au făcut-o cum trebuie, așa cum trebuie să se comporte o echipă. Ca și echipă, au reușit să câștige cu apărarea colectivă.

Băieții noștri arată spirit de echipă și de sacrificiu și cred că acest lucru se vede și din afară. În continuare, vor fi două meciuri de foc, avem un adversar greu în Cupa României, puteam să nimerim și cu cineva mai ușor, cu siguranță vor ține cu dinții, avem dezavantajul că jucăm primul meci acasă iar dacă nu vom câștiga la o diferență relevantă va fi foarte periculos returul. Sunt convins că dacă reușim să ne refacem forțele până miercuri și vom pune aceeași energie în joc avem prima șansă.”

Referitor la apariția lui Daniel Ewing în echipa sibiană, tehnicianul a precizat:

„El are șanse mari să joace din următorul meci, nu spun că va juca sută la sută, evident că va trebui la un moment dat să intre și evident că atunci când va intra va rămâne și tot altcineva va sta în rotație. Este în proporție destul de mare pregătit să intre, nu pentru foarte multe minute deocamdată, dar cu siguranță că va avea un impact bun pentru noi. Din momentul în care va intra, ca și cei care sunt și au făcut campionatul acesta până acum, va avea un rol foarte important. Atât românii, cât și străinii care joacă au un rol important în această echipă, dacă va lua locul unuia dintre jucători, va avea exact acel rol foarte important pe care l-ar fi avut jucătorul care îi lasă locul.”

*Foto: Valentin Todea/Total Baschet

3 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu JCN :

    Ewing
    E foarte bine ca l-am adus pentru ca era mare nevoie de o rezerva in cazul accidentarii unui strain. Cred ca ar trebui sa fie folosit incepand cu meciul de cupa pana la finalul top6. Totusi...in meciurile importante nu vad pe cine ar putea scoate din echipa.

    cu 5 ani în urmă (09.03.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Vedem, depinde...
      În principiu oricine de la 4 în jos, probabil în afară de Tamulis.

      cu 5 ani în urmă (09.03.2019)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu ionutz_morar :

    Ewing
    Acum putem spune ca avem si antrenor secund.Ewing dadea mai multe sfaturi ieri la meci decat Vulc.

    cu 5 ani în urmă (10.03.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!