Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Daniel Bailey este noul jucător al lui BCM U Pitești

Eduard Popa

Eduard Popa
01.03.2019

daniel bailey pitesti

BCM U Pitești a anunțat prin intermediul site-ului oficial al clubului transferul americanului Daniel Bailey, care a evoluat ultima dată la Tokyo Excellence, în Japonia.

Americanul născut la 8 iunie 1990 are 1m96 și joacă pe pozițiile 2 și 3. În sezonul precedent, el a avut medii de 16 minute, cu 9,8 puncte și 4,1 recuperări în prima ligă din Japonia.

Bailey și-a început cariera profesionistă în 2012, în Germania, unde a jucat pentru Crailsheim Merlin. Au urmat apoi trei sezoane la formația finlandeză BC Nokia, pentru ca în sezonul 2016/2017 Daniel să joace la KTP Basket, tot în campionatul Finlandei. Pentru KTP, Bailey a strâns medii de 12 puncte, 4,9 recuperări și 2,8 pase decisive, pentru un indice al eficienței de +12,4 unități, în 24 de partide.

Bailey devine astfel al 7-lea străin pentru BCM U Pitești, după Tony Bishop, Jahii Carson, Mladen Jeremic, Ivan Siriscevic, Maksim Korniienko și Makym Sturanovic. Transferul lui Bailey a fost anunțat la o zi după despărțirea de Jonathan Person.

Rămâne de văzut cum și cât de mult va fi folosit Bailey, în contextul în care pe pozițiile 2/3 Florin Nini îi are la dispoziție pe Mladen Jeremic și Ivan Siriscevic.

Următorul meci pentru BCM U Pitești se va juca sâmbătă, pe terenul campioanei CSM CSU Oradea.

*foto: youtube.com

7 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    mda
    La cum e conturat lotul pitestenilor acum, in conditiile in care toti strainii sunt sanatosi, rotatia se va face intre Jeremic, Siriscevic si Bailey; greu de crezut sa fie lasat altcineva. Oricum, foarte mare aglomeratia acolo la 2-3, mai e si Ciotlaus sau Maciuca la U23, iar daca e nevoie de talie in teren, va cobori si Bisop la 3. Plus Paliciuc, accidentat momentan. Putin ciudat...

    cu 5 ani în urmă (01.03.2019)
    • FC Argeș Pitești Renan:

      Greu de crezut
      Ca Jerry sau Siricevic vor fi lăsați in afara lotului dacă sunt 100% apți de joc. Dacă Person accepta rezilierea de acum 2 luni, sigur il pastram pe Buljan, care cred ca era mai de folos. Oricum, e o soluție in plus, in caz ca apar accidentari

      cu 5 ani în urmă (01.03.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @renan
      Dacă angajatorul tău ți-ar cere să accepți rezilierea contractului începând de luni, ai accepta fără nici o condiție?

      cu 5 ani în urmă (01.03.2019)
    • FC Argeș Pitești Renan:

      Nu
      Asta i clar, dar in cazul lui, rămâneam până la sfârșitul campionatului, chiar dacă era clar ca nu i prima variantă pe pozitia lui. Asta i parerea mea.

      cu 5 ani în urmă (01.03.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Păi
      Cel mai probabil a rămas până când și-a găsit o variantă, iar apoi a acceptat rezilierea. Cum ziceam și la alt articol, îl preferam pe Person lui Carson, dar asta e altă discuție.

      cu 5 ani în urmă (01.03.2019)
    • tanaseb:

      Re
      No, eu sunt de parere ca Person e mai mult 2 si pe 1 nu poate fi comparat cu Carson, care e mult peste.

      cu 5 ani în urmă (01.03.2019)
    Raspunde
  • tanaseb :

    Pitesti
    Chiar spuneam pe aici ca restul echipelor nu au schimbat in perioada asta. Transferul arata dorinta echipei de a ajunge cat de sus se poate.

    cu 5 ani în urmă (01.03.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!