Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Daniel Dillon continuă la CSM Oradea

Adrian Micinic

Adrian Micinic
18.06.2013

 

Daniel James Dillon și-a prelungit contractul cu CSM Oradea. Sportivul australian a debutat în roșu și albastru la începutul sezonului competițional 2012/13, urmând să continue cu trupa pe care a ajutat-o să obțină cea mai bună clasare din istoria de un deceniu a clubului.

În vârstă de 27 ani, baschetbalistul de 1.94 metri a bifat 46 prezențe la primul sezon alături de CSM. În 41 jocuri în Liga Națională, el a avut medii de 11.8 puncte, 4.9 recuperări, 2.8 pase decisive, 0.8 intercepții și 2.3 posesii pierdute în 27:29 minute pe meci. A avut procentaje de 59% la aruncările de două puncte, 43% la trei puncte și 74% la linia de pedeapsă pentru un coeficient de 13.7 la eficiență. De notat că el a fost cel mai eficient jucător al bihorenilor în sezonul precedent.

Născut pe 19 martie 1986, Dani a jucat între 2004 și 2008 în NCAA, pentru universitatea Arizona. După absolvire Dillon a jucat la nivel profesionist pentru South Dragons, Sandringham Sabres, Cairns Taipans, Waverley Falcons și Melbourne Tigers. De asemenea, în vara anului 2008, Dillon a jucat pentru Milwaukee Bucks în NBA Summer League.

Prin continuarea colaborării cu Dillon, CSM Oradea rămâne o forță pe tranziție ofensivă. Roș-albaștrii au în Daniel un jucător capabil să ridice ritmul de joc al echipei și un om capabil să joace trei poziții în ambele faze ale jocului.

3 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Florin4D :

    Vestile extraordinare continua
    Will si Dillon erau oamenii #1 pe care doream sa-i vad prelungindu-si intelegerile cu CSM. Vad ca in cele din urma s-a decis si Daniel si rosterul nostru pare sa arate din ce in ce mai bine. Sunt curios pe pozitia #2 ce se va intampla unde e posibil sa mai apara obligatoriu un jucator sau poate chiar doi, plus in zona power forward.

    cu 10 ani în urmă (18.06.2013) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mira :

    +1
    da, da; o veste super-buna! mergem in vacanta aproape linistiti :)

    cu 10 ani în urmă (18.06.2013) Raspunde
  • CSM CSU Oradea oradeafun :

    IN SFARSIT
    Dupa cum am mai spus cel mai rapid jucator cu mingea, cl mai exploziv, singurul din LNB capabil sa ajunga in 2 secunde de la un cos la altul cu minge cu tot. Bravo Dany, ne revedem din toamna cu un sezon si mai bun decat precedentul. HAI CSM.

    cu 10 ani în urmă (18.06.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!