Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Derby-ul etapei se joacă în Bucureşti

Eduard Popa

Eduard Popa
17.03.2017

steaua u bt cluj

A cincea etapă din Top 6 al Ligii Naţionale de Baschet Masculin le rezervă fanilor baschetului românesc duelul dintre primele două clasate Steaua CSM Eximbank Bucureşti şi U BT Cluj-Napoca.

Elevii lui Jukka Toijala vin după o victorie convingătoare în faţa celor de la BC SCM Timişoara. BC SCM Timişoara. Steliştii s-au impus cu 95-67, pentru a doua victorie în Top 6. Nikola Malesevic a fost cel mai bun marcator al Stelei, cu 19 puncte, Marius Runkauskas a reuşit 17 puncte şi 8 pase decisive, David Dudzinski a adunat 16 puncte şi 5 recuperări iar Randal Falker a impresionat cu 11 puncte, 9 recuperări şi 7 pase decisive. Steaua a adunat până acum 14 victorii şi 8 înfrângeri şi se află pe locul doi în clasamentul Ligii Naţionale.

De partea cealaltă clujenii au câştigat pe teren propriu în ultima etapă, scor 92-75 cu CSU Sibiu. A fost a treia victorie din patru partide pentru U BT în Top 6. Kyndall Dykes a strâns în acest meci 23 de puncte, Filip Adamovic a adunat 21 de puncte şi 9 pase decisive iar Vlad Moldoveanu a avut 14 puncte şi 7 recuperări. U BT Cluj au avut un sezon excelent până acum în Liga Naţională. Elevii lui Mihai Silvăşan se află pe primul loc, cu 19 victorii şi numai 3 înfrângeri.

Cele două echipe s-au întâlnit în acest sezon de trei ori, de fiecare dată clujenii având câştig de cauză. În campionat s-au impus cu 85-68 pe teren propriu şi cu 95-84 la Sala Regimentului de Gardă din Capitală. Ultimul duel dintre cele două echipe a avut în semifinalele Cupei României. Elevii lui Silvăşan s-au impus atunci cu 88-75. Vlad Moldoveanu a reuşit atunci un double-double, cu 21 de puncte şi 11 recuperări, iar Kyndall Dykes a înscris 19 puncte. De partea cealaltă, Cătălin Baciu a reuşit 17 puncte iar Malesevic 14.

Partida dintre cele două echipe va avea loc sâmbătă, 18 martie, de la ora 17:00 la Sala Regimentului de Gardă din Capitală. Disputa va putea fi urmărită şi pe Digi Sport 3.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!