Stiri

Ghiță Mureșan a votat la Washington. Update

Eduard Popa

Eduard Popa
26.05.2019

ghita muresan vot alegeri europarlamentare

Duminică, 26 mai, au loc alegerile europarlamentare, primele dintr-un calup de alegeri care au loc în perioada 2019-2020. Concomitent cu alegerea reprezentanților României în Parlamentul European are loc și un referendum pe Justiție propus de președintele României, Klaus Iohannis.


UPDATE, ora 22:00 Ghiță Mureșan a votat la alegerile europarlamentare, la Washington! 


 

Legendarul Ghiță Mureșan, singurul român care a jucat în NBA, a postat un mesaj pe facebook prin care invită românii să își exprime votul la urne:

„Bună, pe 26 mai nu uitați să mergeți la vot pentru europarlamentare! Votul vostru contează!”, a spus Ghiță Mureșan, într-un video pe contul oficial de facebook.

Alături de acest video, Ghiță Mureșan a avut și un mesaj destul de puternic:

„De votul dumneavoastră depinde viitorul vostru și al copiilor. Nu este doar un vot pentru Europa este și un vot pentru o Românie condusă cinstit. Mâine mă voi duce la urne pentru România pe care ne-o dorim. Să nu ajungem să regretăm, peste ani de zile, că nu am trimis politicienilor un semnal puternic că vrem o țară guvernată cum trebuie. O țară din care oamenii să nu mai plece. O țară care să își valorifice potențialul. E important să arătăm că ne pasă! E important să ne facem vocea auzită! E important să credem că votul nostru contează! Putem schimba situația, e în puterea noastră să o facem. Haideți la vot!”, a scris „Big Ghiță”.

Astfel, marele baschetbalist se alătură mai multor sportivi de excepție ai României care au anunțat că vor vota la alegerile europarlamentare, precum Simona Halep, Andreea Răducan sau Corina Ungureanu.

Pe această cale, vă informăm că puteți vota la alegerile europarlamentare și referendumul privind Justiția între orele 7:00 și 21:00. Fiind vorba de alegeri pentru Parlamentul European, nu trebuie neapărat să votați doar în localitatea de origine, ci puteți să o faceți și în locul unde vă aflați, pe listele suplimentare. Toți ce aveți nevoie să faceți pentru a vota este să prezentați un buletin, un act de identitate sau un pașaport valabil pentru România.  

*foto:  facebook George Mureșan

3 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    pt ca Gihta nu i
    Giga

    cu 4 ani în urmă (26.05.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      Ghita
      Ghita

      cu 4 ani în urmă (26.05.2019)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea mailman :

    avem si sportivi de caracter
    Ghiţă eşti mereu la înălţime! Faci parte din Mica Galerie de Idoli ai sportului românesc, dintre care o şi mai mică parte dovedeşte că are minte, că gândeşte şi că inteligenţa le-a fost decisivă în cariera profesionistă. Nu a fost deloc uşor să înveţi "târziu" baschetul venind dintr-un sat al evului mediu românesc, având deja înălţimea de peste 2 m şi să ajungi mai bun decât profesioniştii americani crescuţi la umbra lui Larry Bird şi Kareem Abdul-Jabar... Familia ta ţi-a dat tot ce ai mai bun: bunul simţ şi inteligenţa!

    cu 4 ani în urmă (27.05.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!