Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jukka Toijala: „Timișoara pare să fie un adversar foarte greu pentru noi”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
03.04.2018

CSM Steaua Eximbank a suferit al 3-lea eșec în duelurile cu BC SCM Timișoara în acest sezon. Bucureștenii au pierdut cu 66-78 în deplasarea din Banat. Antrenorul Jukka Toijala a vorbit după meci despre problemele din jocul echipei sale.

„Felicitări Timișoara care pare să fie un adversar foarte greu pentru noi. Au câștigat toate cele 3 meciuri până acum. Am venit aici să ne luăm revanșa, având în minte să luptăm și să obținem prima victorie. Nu am reușit. De ce? Am avut 20 de mingi pierdute după care au înscris 27 de puncte. Dacă au 78 de puncte în total, e prea mult. Evident că ofensiva noastră este foarte rău echilibrată în acest moment. Am avut o zi proastă acolo. Chiar dacă am luptat în apărare, a fost prea mult. La fel și la recuperare. Am pierdut prea multe mingi 50-50 la coșul nostru. Chiar dacă ai o zi proastă în atac, dacă câștigi recuperările încă ai șanse să lupți pentru victorie”, a declarat tehnicianul de pe banca Stelei.

Steaua a avut 22 de recuperări, în timp ce gazdele au reușit 34. După meci, oficialii formației vizitatoare au continuat discuțiile cu arbitrii.

„Am vorbit cu Olaru despre una, două decizii. Mi s-a părut că au fost momente cruciale, poate n-au fost de partea noastră. Dar este jocul, nu putem să le luăm înapoi. Mai important este cum am jucat noi, nu cum au fluierat ei. Trebuie să ne gândim cum jucăm, nu la arbitrii. Timișoara a depus mai mult efort și a meritat să câștige astăzi. Performanța noastră a fost departe de ceea ce ne așteptam. Dar vineri este un alt meci. Mergem acasă și mă aștept să văd o revenire din partea întregii echipe, să fie concentrată. Trebuie să analizăm acest meci, ce n-a mers bine. Nu putem să plângem o veșnicie, trebuie să mergem înainte după asta”, a mai spus Jukka Toijala.

Vicecampioana joacă vineri acasă cu BCMU FC Argeș Pitești.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!