Sherwood Brown stabilește multiple recorduri în acest sezon al Ligii Naționale
2 ore în urmăKenneth Funderburk, un nou triple-double împotriva Lagunei București
2 ore în urmăCSM Focșani restabilește egalitatea în seria cu CSM Târgu Jiu
3 ore în urmăCSM Petrolul Ploiești o învinge din nou pe Laguna București și are 2-0 la general
5 ore în urmăJoel Embiid a păstrat-o în viață pe Philadelphia 76ers în seria cu New York Knicks
6 ore în urmăItalia a oferit o prestaţie bună la EuroBasket 2017. Conduşi din teren de Marco Belinelli şi Luigi Datome, Squadra Azzura a ajuns până în sferturile de finală, unde a fost învinsă de finalista Serbia.
Italia este unul dintre adversarii României pentru calificări la Mondialul din 2019. Dar dacă despre Marco Belinelli puteam fi siguri că nu va participa la aceste calificări, deoarece acesta evoluează în NBA la Atlanta Hawks, celălalt marcator de top al Italiei va lipsi de la duelurile împotriva României.
Este vorba despre „Gigi” Datome, fost jucător NBA la Detroit Pistons şi câştigător al Euroligii în 2017 alături de Fenerbahce Istanbul. Datome a anunţat că se retrage de la meciurile internaţionalei, după 17 ani în care a jucat fără întrerupere pentru loturile naţionale ale Italiei. Motivul precizat de Datome îl reprezintă programul extrem de încărcat pe care îl va avea la echipa de club. Jucătorul în vârstă de 29 de ani a susţinut însă că decizia a fost luată doar pentru campania pentru Mondialul din 2019.
Luigi Datome a reuşit 15 puncte şi 4,3 recuperări pe meci în şapte partide la EuroBasket 2017.
România va întâlni Italia, Croaţia şi Olanda, în Grupa D a preliminariilor Mondialul din 2019.
Programul României din preliminarii va fi următorul:
Italia vs România – 23 noiembrie 2017 (joi)
România vs Olanda – 26 noiembrie 2017 (duminică)
Croația vs România – 23 februarie 2018 (vineri)
România vs Italia – 26 februarie 2018 (luni)
Olanda vs România – 28 iunie 2018 (joi)
România vs Croația – 1 iulie 2018 (duminică)
*foto: fiba.com
Maccabi Tel Aviv reușește surpriza în Atena, Real Madrid își respectă statu...
Niners Chemnitz a câștigat FIBA Europe Cup
Baskonia este ultima echipă calificată în playoff-ul Euroligii
Maccabi Tel Aviv reușește surpriza în Atena, Real Madrid își respectă statu...
Niners Chemnitz a câștigat FIBA Europe Cup
Baskonia este ultima echipă calificată în playoff-ul Euroligii
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!